PRESEDINTELE TARII A AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL FEDERATIEI RUSE

Președintele Republicii Moldovei, Igor Dodon s-a întîlnit cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin. Interlocutorii au făcut un schimb de opinii pe marginea mai multor subiecte din agenda relațiilor bilaterale.

Părțile au discutat modificarea legislației electorale în Moldova. În context, șeful statului a relatat despre întrevederea pe care a avut-o cu deputaţii din partea Partidului Socialiştilor, care au susținut în totalitate iniţiativa președintelui privind trecerea la sistemul electoral mixt, cu respectarea unor recomandări de ordin juridic ale Comisiei de la Veneția.

În altă ordine de idei, Igor Dodon și Farit Muhametșin au discutat despre vizita în Moldova a unei delegații numeroase din Rusia, săptămîna viitoare, cu scopul participării la acțiunile organizate cu prilejul aniversării a XX-a de la crearea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. Din delegație vor face parte reprezentanți ai tuturor fracţiunilor Dumei de Stat din Federația Rusă. Totodată, Igor Dodon a menționat că pentru prima dată în Moldova va sosi o delegaţie a Asociaţiei „Delovaia Rossia”, din care vor face parte mai mulţi oameni de afaceri de succes din Rusia. Business-manii vor vizita cele mai mari întreprinderi moldoveneşti şi vor discuta pe marginea investiţiilor în economia moldovenească.

În finalul dialogului, oficialii au făcut un schimb de opinii privind mersul reglementării diferendului transnistrean, în contextul ultimelor evenimente.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova