Presedintele rus a recunoscut ca parintii sai i-au sugerat sa invete la o scoala de meserii

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut, în cadrul unei întîlniri cu cei de la Educational Center „Sirius”, Bolşoi Soci, din ţinutul Krasnodar, că părinții săi i-au sugerat să înveţe la o altă instituție de învățămînt, nu la cea pentru care a optat. Acesta mai susţine că el a fost consecvent şi nu a putut fi convins de nimeni să renunţe la facultatea de drept. Președintele Rusiei a mai adăugat că „atunci cînd ai de luat unele decizii majore, nu ar trebui să ignori opinia altor persoane, dar decizia finală trebuie să-ți aparțină”.

Preşedintele Putin a mai recunoscut că atît părinții săi, cît și antrenorul său i-au sugerat să dea la o şcoală de meserii, dar el a fost cel care a insistat asupra ideii de a da admiterea la o facultate. Vladimir Putin a absolvit Secția de Drept Internațional a Facultății de Drept a Universității de Stat din Leningrad (astăzi Sankt Petersburg), în anul 1975.

„Am avut relații bune cu părinții mei, ei mă iubeau enorm, simțeam acest lucru în permanență”, a declarat liderul rus, în cadrul discuției purtată cu cadrele didactice de la Centrul Sirius. „Cu toate acestea, mă străduiam să fac în aşa fel ca alegerea să-mi aparțină”, a adăugat acesta. Președintele Rusiei a recunoscut că opiniile sale nici pe departe coincideau nu întotdeauna cu cele ale părinților. El a mai spus că a încercat să le prezinte în mod corect părinților săi şi să le explice că alegerea sa este una bună. În special, părinții săi erau categoric împotrivă ca acesta să-și continue studiile, îi sugerau să intre la o școală de meserii, de pe lîngă o întreprindere. „Am ales altceva pentru mine, care într-o măsură bine cunoscută este o opțiune periculoasă, pentru că puteam să nu fiu admis, puteau apărea unele dificultăți”, a povestit Putin.

„Am ținut cont și de părerea antrenorilor mei, inclusiv de părerea antrenorului meu de judo, Anatoli Rahlin. „Am respectat opinia sa, țineam cont de ce spunea, chiar dacă și el îmi propunea să aleg o altă cale, în ceea ce privea admiterea la facultate”, a mai spus Vladimir Putin. Șeful statului rus a mai specificat faptul că părinții își iubesc întotdeauna copiii, chiar dacă copiii nu înțeleg acest lucru de la bun început. El a adresat un apel, prin care a cerut ca oamenii să nu uite niciodată grija, atenția și căldura oferite de părinți.

Amintim că Vladimir Putin s-a născut la 7 Octombrie 1952, în Leningrad, avîndu-i ca părinți pe Vladimir Spiridonovici Putin (1911-1999) și pe Maria Ivanova Selomova (1911-1998). Mama sa a fost muncitoare la o fabrică, iar tatăl său a fost militar în marina sovietică. Tatăl lui Putin a lucrat pentru NKVD, într-un grup de sabotaj în vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Bunicul patern, Spiridon Putin (1879-1965), a fost bucătarul lui Vladimir Lenin și Iosif Stalin.

(Agenţia de presă TASS – 5 August)