PRESEDINTELE RM: DECLARATIA DE AZI A PARLAMENTULUI REPREZINTA CEL MAI IMPULSIV MESAJ ANTI-RUSESC LANSAT LA NIVEL INALT IN ULTIMII 25 DE ANI

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, a venit cu o reacție cu privire la Declarația de astăzi a Parlamentului, prin care condamnă atacurile Federației Ruse asupra securității informaționale naționale.

„Declarația de azi a Parlamentului reprezintă cel mai impulsiv mesaj anti-rusesc lansat la nivel înalt în ultimii 25 de ani. Azi, euro-unioniștii din Parlament au întrecut pînă și retorica ostilă a frontiștilor ultranaționaliști de la începutul anilor 1990. Aceste provocări sistematice și intenționate au drept scop determinarea părții ruse de a veni cu un răspuns similar în adresa țării noastre. Pe parcursul anului 2017, în pofida tuturor provocărilor continue inițiate de Partidul Democrat la adresa Federației Ruse, relațiile comerciale dintre state au avut o dinamică pozitivă. Au fost soluționate numeroase subiecte de interes bilateral. Pentru prima dată în istoria relațiilor noastre, cooperarea la nivel de instituții prezidențiale a avut o ascensiune fără precedent. Însă nu se poate de forțat lucrurile la maximum. Știm din istoria recentă că asemenea mesaje radicale întotdeauna au dăunat țării. Știm că ele au dăunat și celor care le-au lansat”, a precizat Dodon.

Prin urmare, Dodon a comunicat despre relația Republicii Moldova cu Rusia, dar și despre consecințele Declarației adoptate în Parlament.

„A te plasa la extrema anti-rusească într-o țară cu o largă susținere pro-Rusia înseamnă un suicid politic și electoral. Partidele euro-unioniste din fosta AIE, mai cu seamă PDM, inițiatorul declarației, au pășit azi pe această cale. Fie pentru a plăcea tot mai mult occidentalilor, fie în rezultatul frigurilor pre-electorale la care se dedau. Sper foarte mult că declarația lor nechibzuită nu va afecta grav relațiile cu Rusia. Dar sper că le va afecta grav rezultatele electorale. Așa cum o merită. Pentru că cetățenii vor o guvernare echilibrată geopolitic, nu una care luptă cu dușmani imaginari. Sînt sigur că aceste acțiuni provocatoare la adresa partenerului nostru din Est se vor termina la finele anului curent și atunci vom restabili integral parteneriatul strategic cu Federația Rusă. Reiterez, că dialogul la nivelul instituțiilor, în primul rînd guvernamental și parlamentar, trebuie restabilit în cel mai scurt timp. Acest lucru este în interesul ambelor state. Moldova trebuie să aibă relații bune atît cu Estul, cît și cu Vestul, doar așa vom putea să asigurăm o dezvoltare durabilă a țării”, a conchis acesta.

Mihaela CONOVALI (tribuna.md)