Garant al siguranţei naţionale, nu şi al unei guvernări abuzive

În articolul 77, punctul (2) din Constituţie se precizează că „Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”. La capitolul privind „Atribuţiile în domeniul apărării”, în articolul 87, punctul (4) este stipulat că „Preşedintele Republicii Moldova poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii”. În articolul 88, alineatul i), este scris că Preşedintele „suspendă actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, pînă la adoptarea hotărîrii definitive a Curţii Constituţionale”, iar la alineatul j) se arată că Preşedintele „exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege”.

După cum bine se observă, în Constituţie, Preşedintelui nu îi este atribuită explicit şi calitatea de „mediator”, adică de arbitru neutru atunci cînd pe scena politică apar conflicte majore între instituţiile statului, cînd constată derapaje de la respectarea Legii Fundamentale şi de la buna funcţionare a autorităţii publice. Din motive binecunoscute, ultimele modificări constituţionale (întreprinse hoţeşte de majoritatea parlamentară fătată în toiul nopţii) nu au vizat o consolidare mai largă şi reprezentativă a instituţiei prezidenţiale, ci au fost operate în conformitate cu interesele înguste de partid ale actualei guvernări. Ultimele modificări din Constituţie nu au fost făcute în interesul reprezentativităţii Statului pe termen lung, ci ca o măsură partinică de precauţie din teamă că Igor Dodon va cîştiga Preşedinţia şi că exista temerea că actualul partid de guvernămînt, PDM, nu va avea un control absolut asupra Preşedintelui. Dar şi că Uniunea Europeană, SUA şi România vor pierde controlul asupra R. Moldova. De asta ne ţin în caprivitatea unei bande de hoţi şi interlopi. Da, de mai ajutaţi cu cîte un acoperiş de grădiniţă, dar nu şi cu locuri de muncă. Nu ne lăsaţi să producem nimic. Ne-aţi lăsat doar în voia unor satrapi şi dictatori mai răi ca în Somalia ori Sudan. Pînîă la un război civil a mai rămas doar un chibrit aruncat din întîmplare.

În acest cadru trist şi dezolant, constatăm că avem de-a face cu o Constituţie provizorie, de tranziţie, iar Curtea Constituţională (CC), cea care a avizat modificările, va intra în istoria acestei ţări cu imaginea unei instituţii a ruşinii, a compromisului, a subordonării partinice şi a dezonoarei naţionale. Nicăieri în lume o Constituţie nu se modifică/întocmeşte împotriva unui candidat la Preşedinţie sau în favoarea unui partid autoritarist de guvernămînt, excepţie făcînd regimurile dictatoriale.

Raportîndu-ne la diferendele majore care există între viziunile Preşedintelui Dodon şi cele ale Guvernului şi ale majorităţii parlamentare controlate exclusiv, abuziv, nereprezentativ şi ilegitim de către un singur partid (PDM), la rîndul său controlat la telefon, îi auzim deseori pe liderii reprezentativi ai acestora din urmă cerîndu-i lui Dodon să fie un Preşedinte „mediator”. Aşa cum notam mai sus, în Constituţia RM nu îi este statuat explicit Preşedintelui RM rolul de „mediator”, ci mai curînd subînţeles.

Cînd guvernanţii moldoveni îi cer Preşedintelui să fie neutru şi „mediator”, arbitru neutru o fac cu ipocrizie, cu făţărnicie banditească, căci ei îi cer lui Dodon să fie stană de piatră, adică neutru faţă de cele mai flagrante abuzuri ale lor. Cînd vor ca el să fie neutru, constatăm că însăşi acest termen este trimis în derizoriu, un fel de „mai stai,bă, şi tu cuminte acolo” şi nu ne amesteca, că avem treburi serioase de făcut! Adică, îi conferă nulitate din start. Între cine şi cine să medieze cu neutralitate Dodon – între opoziţia socialiştilor şi guvernanţi, între opoziţia străzii şi ei sau între Preşedinte şi Guvernul şi majoritatea parlamentară care i s-au declarat a-i fi opozanţi pe toate fronturile?

Dacă recitim cu atenţie sublinierile făcute, la începutul acestui articol, din cele doar cîteva din atribuţiile Preşedintelui, constatăm că guvernanţii interpretează Constituţia nu doar flagrant, ci şi vulgar, urmărindu-se anihilarea prin intimidare a instituţiei prezidenţiale. Doar aşa au fost obişnuiţi să procedeze cu Timofti! Omul care nu a făcut nimic pentru ţară, dar trăieşte împărăteşte din contul ei!

Şeful statului nu poate fi neutru şi nu are ce să medieze între guvernanţii care au pus miliardul furat pe seama cetăţenilor şi care nu au nici o intenţie să-i depisteze pe făptaşi şi poporul dornic de dreptate! Preşedintele nu poate să fie neutru şi nu are ce să medieze între popor şi o guvernare nereprezentativă şi învestită în miez de noapte! Preşedintele nu poate fi neutru şi nu are ce să medieze între o majoritate parlamentară constituită prin fraudă şi poporul care vrea alegeri anticipate!

Atunci cînd Constituţia este încălcată, sfidată şi interpretată abuziv de către guvernanţi, Preşedintele Dodon nu are obligaţia constituţională şi nici cea dedusă ca să „medieze” şi să fie un arbitru neutru între aceştia şi poporul care reclamă aceste încălcări. Rolul fundamental al Preşedintelui este acela de a fi un mediator constituţional între Putere şi popor. Preşedintele, fiind alesul direct al poporului, are obligaţia fundamentală să recurgă la toate mecanismele legale pentru a asigura transparenţa tuturor actelor decizionale emise de Parlament, Guvern şi Justiţie spre a-i proteja ce cetăţeni de abuzurile acestora, pentru a facilita dreptul democratic şi fundamental al poporului de a-şi exercita controlul asupra celor pe care i-a ales, îi plăteşte, le acordă privilegii tocmai din cauză că funcţiile lor publice decizionale îi obligă să fie permanent la dispoziţia cetăţenilor. Oamenii trebuie să ştie că le plătesc demnitarilor publici pînă şi zilele libere şi concediile lor, motiv pentru care trebuie să fie non-stop la orice solicitare!

Întrucît Preşedintele reprezintă Statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, deoarece poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii” şi pentru că „exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege”, Igor Dodon este obligat: să sancţioneze, pe toate căile şi în virtutea celor arătate, orice abuz săvîrşit de oricare politician sau înalt demnitar; să nu trateze de pe poziţii egale partidele parlamentare, oricare ar fi demersurile lor; să spună poporului despre toate fărădelegile săvîrşite şi ascunse de guvernanţi, să le amendeze acestora demagogia, manipularea, populismul gratuit, falsul succes al guvernării; mecanismele frauduloase prin care s-a constituit majoritatea parlamentară şi Guvernul; să declanşeze referendum în cele mai arzătoare chestiuni de interes naţional; să facă absolut tot ce-i posibil pentru a dizolva acest Parlament ilegitim şi nereprezentativ popular şi să declanşeze alegeri anticipate.

Cam acesta este rolul Preşedintelui şi obligaţiile sale fundamentale faţă de popor! Preşedintele, în primul rînd, este preşedintele întregului popor, nu strict al unui partid de guvernămînt improvizat! Doar poporul îl poate demite, nu şi un Parlament-partid majoritar artificial care nu are motive constituţionale, care n-o poate face decît prin instaurarea dictaturii!

Mihai CONŢIU