PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA EFECTUEAZA O VIZITA OFICIALA IN FEDERATIA RUSA

În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va întreprinde o vizită oficială în Federația Rusă.

Potrivit agendei de lucru, șeful statului va avea întrevederi cu Președintele Rusiei, Vladimir Putin, cu Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kirill, cu președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, și alți oficiali ruși.

De asemenea, Igor Dodon va ține un discurs în fața studenților de la Universitatea de Stat din Moscova M.V. Lomonosov și va avea o întrevedere cu reprezentanții celor mai importante media din Federația Rusă.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova