PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA, DOMNUL IGOR DODON, A TRANSMIS UN MESAJ DE FELICITARE DOMNULUI PROKOPIOS PAVLOPOULOS, PRESEDINTELE REPUBLICII ELENE

EXCELENȚĂ,

Cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Elene, îmi face plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai cordiale felicitări, însoțite de sincere urări de pace și prosperitate.

Constat cu deosebită satisfacție, cu această ocazie, caracterul ascendent al relațiilor dintre Republica Moldova și Republica Elenă, care împărtășesc profunde afinități istorice, precum și tradiția prieteniei și cooperării în diverse domenii, spre beneficiul cetățenilor ambelor noastre state.

Totodată, reiterez cu fermitate că pledez pentru continuarea bunei colaborări moldo-elene și îmi exprim speranța că țara mea va putea miza și pe viitor pe susținerea statornică a Republicii Elene și a Dumneavoastră personal în realizarea priorităţilor agendei bilaterale şi a obiectivelor majore în materie de dezvoltare şi modernizare a Republicii Moldova.

Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații.