PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA A PARTICIPAT LA SEDINTA LARGITA A COLEGIULUI SIS

Președintele țării, Igor Dodon, a participat la şedinţa lărgită a Colegiului Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Șeful statului a salutat conducerea și efectivul Serviciului, menționînd faptul, că anul 2019 a fost foarte complicat și plin de provocări, dar s-a reușit depășirea crizei politice, inclusiv datorită profesionalismului și patriotismului angajaților SIS.

Totodată, Igor Dodon a evidențiat implicarea activă a Serviciului în prevenirea riscurilor, în combaterea ameninţărilor și aspirațiilor subversive, generate de forțe extremiste, atît din interior, cît și din exterior.

În contextul priorităților Republicii Moldova pentru anul curent, Președintele a remarcat asigurarea stabilității și continuității proceselor de reformare a societății, atenționînd asupra faptului că vor fi noi riscuri şi ameninţări, inclusiv din exterior, la adresa independenței Republicii Moldova.

De asemenea, Igor Dodon a reiterat și necesitatea utilizării tuturor pîrghiilor legale pentru a contracara acţiunile de limitare a eficienţei şi funcţionalităţii organelor de stat.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova