PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA A INMINAT CHEILE DE LA PROPRIA LOCUINTA FAMILIEI VASILCIUC DIN ORASUL FALESTI

Astăzi, în Joia Mare din Săptămîna Patimilor, Președintele Republicii Moldova a înmînat cheile de la propria locuință doamnei Olesea Vasilciuc din orașul Fălești care crește de una singură 7 copii.

Pînă în prezent familia Vasilciuc a locuit la bunici, într-un apartament cu 2 odăi, în total fiind 11 persoane.

Șeful statului împreună cu Prima Doamnă au decis ca din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet” să le ofere o casă spațioasă cu condiții bune de trai precum și electrocasnicele necesare. Totodată, cu prilejul sfintelor sărbători de Paște Igor Dodon a dăruit copiilor cadouri și produse pentru masa de sărbătoare.

Președintele a urat familiei Vasilciuc ca lumina Învierii Domnului să le aducă în casă și în suflet liniște, armonie şi fericire.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova