PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE CU PRESEDINTELE ACADEMIEI DE STIINTE A MOLDOVEI

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu domnul Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, în cadrul căreia au discutat asupra mai multor probleme cu care se confruntă mediul academic din țara noastră.

Părțile au fost unanime în opinia că reforma din 2017, inițiată de fosta guvernare, reformă pe care Președinția nu a susținut-o și a criticat-o în repetate rânduri - a creat multiple probleme.

În vederea depășirii situației în care s-a pomenit AȘM, domnul Ion Tighineanu a venit cu mai multe soluții, inclusiv de modificare a Codului cu privire la știință și inovare din 2004 și reîntoarcerea institutelor de cercetare sub egida AȘM.

Totodată, interlocutorii au constatat necesitatea elaborării în regim de urgență a metodologiei privind finanțarea instituțională a organizațiilor de drept public din domeniile cercetării și inovării, inclusiv a instituțiilor de învățământ superior de stat, pentru menținerea infrastructurii publice din domeniile cercetării și inovării.

Șeful statului a exprimat disponibilitate de a sprijini toate proiectele menite să asigure modernizarea și reformarea Academiei de Științe, spre binele cetățenilor noștri. Totodată, Igor Dodon menționat că Administrația Președintelui este dispusă să elaboreze mai multe inițiative legislative în acest sens.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova