PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE CU MINISTRUL DE STAT PENTRU POLITICA COMERCIALA A MARII BRITANII

În cadrul vizitei de lucru la Londra, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ministrul de Stat pentru politica comercială a Marii Britanii, George Hollingbery.

În cadrul dialogului, șeful statului a reiterat importanța cooperării Republicii Moldova cu Regatul Unit. ”Pe parcursul a 26 de ani, după stabilirea relațiilor diplomatice, țările noastre au semnat 15 acorduri bilaterale în diverse domenii”, a menționat Igor Dodon.

În context, Președintele Moldovei a specificat că relațiile comercial-economice dintre țările noastre se dezvoltă dinamic. ”Marea Britanie se regăsește printre 5 cei mai mari importatori ai mărfurilor moldovenești și printre cele 4 țări UE cu care Moldova are soldul pozitiv în comerț. În 2017, volumul exporturilor în Regatul Unit a constituit 136 milioane de dolari, în timp ce în 2016 - 114 milioane. Totodată, importurile s-au micșorat de la 62 milioane în 2016 pînă la 57 milioane în 2017” – a declarat șeful statului.

De asemnea, Igor Dodon a menționat faptul că o componentă esențială a relațiilor bilaterale ține de prezența unei comunități moldovenești semnificative în Marea Britanie – peste 35 mii de cetățeni ai RM. Totodată, șeful statului a mai spus că Marea Britanie rămîne atractivă pentru studenții din Moldova, inclusiv datorită programului Chevening.

În cadrul discuției cu dl. Hollingbery, Igor Dodon a subliniat necesitatea respectării unui echilibru în politica externă a Republicii Moldova. De asemenea, Președintele statului a ținut să comunice partenerilor noștri britanici că Moldova intenționează să construiască relații reciproc avantajoase cu diferiți actori internaționali, fără ca să se implice în jocurile geopolitice ale altora.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova