PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL GEORGIEI

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Georgiei în țara noastră, Merab Antadze, în legătură cu încheierea mandatului diplomatului la Chișinău.

Șeful statului i-a mulțumit Ambasadorului pentru contribuția substanțială în dezvoltarea relațiilor moldo-georgiene, pentru consolidarea prieteniei tradiționale a popoarelor noastre, consfințită prin religia ortodoxă. În context, Igor Dodon a subliniat faptul că Republica Moldova este interesată de continuarea și impulsionarea contactelor bilaterale în diferite domenii care prezintă interes reciproc.

Totodată, oficialii au constatat valorificarea insuficientă a potențialului comercial-economic și au pledat pentru aprofundarea relațiilor în domeniul respectiv. De asemenea, părțile au discutat despre necesitatea organizării celei de-a doua ședințe a Comisiei interguvernamentale și a desfășurării în marja acesteia a unui business-forum.

În același timp, Igor Dodon a remarcat interacțiunea activă cu Georgia pe diverse platforme, inclusiv în cadrul proiectului „Parteneriat Estic”, ONU, OSCE, Consiliul Europei etc. De asemenea, șeful statului a specificat că statele noastre colaborează activ la nivel de parlamente.

În mod special, Președintele țării a menționat că Republica Moldova, la fel ca și Georgia, a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, fapt pentru care optăm pentru efectuarea unui schimb de experiență în ce privește implementarea acestui document, inclusiv a Acordului de Liber Schimb (DCFTA).

La finele întrevederii, Igor Dodon i-a dorit dlui Antadze succese în activitatea pe care o va desfășura în continuare, exprimîndu-și încrederea că noul ambasador al Georgiei de asemenea va contribui la consolidarea prieteniei și colaborării dintre țările noastre.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova