PRESEDINTELE R. MOLDOVA, IGOR DODON, S-A INTILNIT CU REPREZENTANTUL UNICEF IN R. MOLDOVA, NUNE MANGASARYAN

Președintele țării, Igor Dodon a avut o întrevedere cu dna Nune Mangasaryan, reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, în legătură cu încheierea mandatului său de 4 ani în țara noastră.

În cadrul dialogului, șeful statului a mulțumit pentru sprijinul UNICEF acordat în mai multe domenii, precum diminuarea mortalităţii infantile, sporirea ratei de imunizare a copiilor, crearea unor modele noi de servicii familiale şi sociale, consolidarea sistemului juridic şi instituţional de protecţie a copilului.

Președintele a apreciat pozitiv rezultatele cooperării cu UNICEF în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor copilului în Republica Moldova, în cadrul Programului de ţară al UNICEF pe anii 2013-2017.

Șeful statului a subliniat că mizează şi mai departe pe sprijinul UNICEF în acordarea de asistență copiilor rămași fără îngrijire părintească și copiilor cu dizabilități în combaterea tuturor formelor de abuz, exploatare, neglijență și violență împotriva copiilor, şi acordarea de asistență copiilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

În același context, Igor Dodon a mulţumit doamnei Mangasaryan pentru toate proiectele și susținerea acordată țării noastre și i-a urat succes în noua sa postură de responsabil în domeniu pentru regiune.

Președintele a adăugat că este în așteptarea numeroaselor proiecte și programe, care pot fi realizate în comun, în cadrul noului program de parteneriat pe țară și a exprimat convingerea că va exista și în continuare o cooperare la fel de bună cu echipa UNICEF în Republica Moldova.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova