PRESEDINTELE R. MOLDOVA, IGOR DODON, A AVUT O INTREVEDERE CU GUVERNATORUL SANKT PETERSBURGULUI, GHEORGHI POLTAVCENKO

Șeful statului, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Guvernatorul Sankt Petersburgului, Gheorghi Poltavcenko.În cadrul discuțiilor, interlocutorii au abordat un spectru larg de probleme ce țin de relațiile moldo-ruse pe plan național și regional.

Președintele țării a subliniat că raporturile dintre Republica Moldova și Federația Rusă înregistrează o dezvoltare eficientă și rezultativă la nivel de șefi de stat, inclusiv la nivel de regiuni. ”Sînt convins că, după alegerile parlamentare care se vor desfășura în țara noastră în acest an, contactele bilaterale vor cunoaște un alt stadiu de colaborare strategică între guvernele, dar şi între parlamentele ambelor state”, a declarat șeful statului.

În mod special, Igor Dodon și Gheorghi Poltavcenko au menționat evoluția relațiilor dintre Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia și orașul Sankt-Petersburg, regiunea Leningrad şi alte regiuni ale Rusiei. În acest context, Președintele țării a specificat că, în curînd, în Moldova, va avea loc Forumul Regiunilor, la care vor fi invitați reprezentanții tuturor regiunilor Federației Ruse, cu care sînt semnate acorduri de cooperare.

Totodată, șeful statului a atenționat că majoritatea poporului Moldovei se pronunță pentru îmbunătățirea relațiilor cu Rusia. ”În ţara noastră, Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost şi rămîne a fi cel mai influent lider de stat din străinătate”, a specificat Igor Dodon.

Președintele țării a subliniat interesul Republicii Moldova pentru obținerea unei informaţii cît mai ample despre activitatea Uniunii Economice Eurasiatice, exprimîndu-și speranța că în curînd Moldova va obţine statutul de observator în cadrul acestei structuri.

De asemenea, șeful statului a adus la cunoștință domnului Poltavcenko programul de festivități prilejuite aniversării a 73-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei în Republica Moldova şi, în special, despre acțiunea întitulată „Regimentul nemuritor”, care va avea loc la Chișinău, pe 9 mai curent.

La finele întrevederii, interlocutorii au pledat pentru organizarea, la Chișinău, a unui business-forum, la începutul lunii iunie curent.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova