PRESEDINTELE R. MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE DE LUCRU CU PRESEDINTELE ADUNARII PARLAMENTARE A OSCE

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Președintele Adunării Parlamentare a OSCE, Gheorghi Țereteli, în cadrul căreia s-au discutat mai multe chestiuni cu privire la politica internă și cea externă a țării noastre.

Oficialii au acordat o atenție deosebită situației legate de campania electorală parlamentară, ce se desfășoară în Moldova. În acest context, șeful statului a menționat unele particularități ale acesteia.

Igor Dodon a anunțat despre decizia de a nu candida în campania electorală, ci de a se concentra asupra realizării sarcinilor strategice ale statului și asigurării unei conlucrări eficiente ale instituțiilor de stat după alegeri.

De asemenea, Președintele țării a subliniat că decizia Guvernului de a deschide secții de votare în străinătate fără a lua în calcul numărul cetățenilor RM în țările respective, poartă un caracter discriminatoriu.

Totodată, șeful statului a salutat faptul că regiunea transnistreană va avea două mandate în viitorul Parlament, ceea ce poate fi considerat drept un pas spre o reprezentare mai largă a regiunii în organele de conducere și administrare publică în viitor.

În încheierea discuției, Președintele RM a adresat mulțumiri Adunării Parlamentare pentru bunele relații de colaborare stabilite cu țara noastră și a menționat susținerea pe care o acordă Misiunea OSCE în Moldova.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova