PRESEDINTELE R. MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE CU DIRECTORUL REGIONAL EEAS

Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Thomas Mayr Harting, Director Regional EEAS (Serviciul European de Acţiune Externă), care se află într-o vizită în Republica Moldova. La întrevedere a participat și Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii asupra principalelor subiecte de politică internă şi externă.

Referindu-se la situația politică din Republica Moldova, Igor Dodon s-a expus pe marginea eventualelor modificări a Codului Electoral în cea ce ține de introducerea votului uninominal, menționînd că la nivel de Președinție va bloca această inițiativă în caz că va fi votată în Parlament.

De asemenea, oficialii au discutat despre evoluția în procesul reglementării transnistrene. În acest context, șeful statului a menționat că există o poziție unică între Președinție, Parlament și Guvern, abordarea fiind la pachet, avînd la bază protocolul de la Berlin.

Totodată, Igor Dodon a informat oficialul european că pe data de 3-4 aprilie, la Chișinău, se va desfășura un eveniment internațional dedicat semnării Memorandumului de cooperare cu Uniunea Economică Eurasiatică la care vor fi invitați reprezentanții Guvernului și ai corpului diplomatic.

În final, Igor Dodon a reiterat, că Republica Moldova trebuie să aibă relații bune atît cu Estul, cît și cu Vestul.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei RM

Virginia Filip 30.03.2017 - 21:05

Igor Dodon vrea sa joace la dublu, nu pentru ca ar avea interese din ambele parti si nu vrea sa piarda nici unul, ci pentru ca intr-un fel este fortat. Sa aiba relatii bune i-o impune Putin, iar spre Vest il obliga poporul. Orice miscare gresita va face, Dodon va fi imediat sanctionat chiar si de cei care l-au votat.