PRESEDINTELE R. MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE CU ALEXANDR LUKASENKO

În cadrul vizitei de o zi pe care Președintele Republicii Moldova o întreprinde în Republica Belarus, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Președintele belarus Alexandr Lukașenko.

Oficialii au apreciat înalt dezvoltarea dinamică a relațiilor bilaterale, în special în domeniul comercial-economic.

Igor Dodon a exprimat recunoștință partenerilor belaruși pentru oferirea unui vast acces pe piața Belarusului a producției agricole din Moldova, dar și pentru asistența tehnică acordată anterior țării noastre, la solicitarea sa personală.

De asemenea, Președintele Moldovei i-a mulțumit omologului său pentru sprijinirea țării noastre în obținerea statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, precum și pentru facilitarea lansării de zboruri directe între Chișinău şi Minsk, ca parte a implementării înțelegerilor dintre cei doi președinți.

Igor Dodon a subliniat necesitatea aprofundării parteneriatului în domeniul industrial, în special, în realizarea proiectelor de asamblare a troleibuzelor și tractoarelor belaruse care sînt de calitate înaltă și se bucură de cerere pe piața Moldovei.

În finalul întrevederii, Președintele Republicii Moldova a acceptat invitația Președintelui Republicii Belarus de a participa la ceremonia de deschidere a ediției a II-a a Jocurilor Olimpice Europene, care va avea loc la 21 iunie, la Minsk.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova