PRESEDINTELE PARLAMENTULUI ZINAIDA GRECEANII A AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL SUA DERECK J. HOGAN

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan.

Președintele Parlamentului a reiterat determinarea autorităților de a continua și impulsiona reformele în Republica Moldova. Potrivit Zinaidei Greceanîi, noul guvern și-a asumat să implementeze proiectele demarate în termeni restrînși.

Speakerul a subliniat respectarea în continuare a angajamentelor asumate în fața partenerilor externi și a menționat că pe proiectele benefice societății va fi continuată cooperarea cu blocul ACUM, menționînd că acesta nu va fi atacat.

Oficialii au discutat situația social-politică din țară, precum și teme de actualitate de pe agenda relațiilor bilaterale, inclusiv continuarea reformei justiției conform rigorilor internaționale. Părțile au subliniat deschiderea pentru dezvoltarea bunei colaborări.

Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului RM