PRESEDINTELE MOLDOVEI A VIZITAT DOUA GRADINITE DIN RAIONUL BASARABEASCA

Grădinița de copii din satul Iserlia și grădinița ”Alionca” din orașul Basarabeasca, pe care le-a vizitat șeful statului, fac parte din lista instituțiilor preșcolare care au beneficiat de suportul necesar oferit de fundația Primei Doamne ”Din Suflet” în cadrul campaniei naționale de susținere a instituțiilor preșcolare din țară.

Grădinița de copii ”Alionca” din orașul Basarabeasca a primit din partea fundației ”Din Suflet” mobilier, tehnică audio și literatură didactică, iar cea din satul Iserlia - un teren de joacă pentru copii.

”Profesia de învățător și educator trebuie apreciată înalt și consider că este necesar de trecut la echivalentul de funcționar public, cu salariu motivant și cu garanții sociale extinse pentru aceste categorii. Nu trebuie să ignorăm faptul că ei au grijă și educă cel mai important activ al țării noastre - capitatul uman. Unele inițiative în acest sens deja sînt prezentate în Parlament, asupra altora lucrăm și vor fi prezentate curînd”, a spus președintele.

Menționăm, că grație campaniei naționale lansată de Fundația de Binefacere „Din Suflet”, pe parcursul a 3-4 luni, de suportul necesar au beneficiat circa 200 de grădinițe de copii din cele 1400 existente în țară. Pînă la expirarea mandatului Președintelui Republicii Moldova se preconizează ca acest suport să ajungă în toate grădinițele din țară.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova