PRESEDINTELE MAIA SANDU A DISCUTAT DESPRE SITUATIA CURENTA DIN TARA CU PREMIERUL IN EXERCITIU, AURELIU CIOCOI

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi despre situația curentă din țară cu prim-ministrul în exercițiu, Aureliu Ciocoi. În mod special, a fost abordată starea de lucruri pe dimensiunile economică și sanitară, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

De asemenea, șeful statului a trecut în revistă subiectele pe care le-a pus în discuție cu conducătorii instituțiilor-cheie ale UE în cadrul vizitei oficiale efectuate la Bruxelles și necesitatea ca Guvernul să întreprindă acțiuni care să asigure realizarea la timp a angajamentelor cu Uniunea Europeană. Totodată, cu referire la necesitățile stringente, președintele a menționat asigurarea accesului cît mai rapid la vaccinul anti-Covid-19 pentru cetățenii noștri și semnarea contractului pentru Reziliență în mărime de 15 milioane de euro sub formă de grant.

„Chiar dacă guvernul actual nu are puteri depline, oamenii așteaptă și au nevoie de ajutor din partea statului. Asta trebuie să facem cu toții - să venim cu acțiuni concrete în sprijinul cetățenilor”, a spus președintele Maia Sandu.