PRESEDINTELE IGOR DODON S-A INTILNIT CU ZHANG YINGHONG, AMBASADORUL CHINEI

“Am avut o întrevedere de lucru cu Zhang Yinghong, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova.

În cursul dialogului ne-am axat pe dezvoltarea relațiilor bilaterale, subliniind necesitatea extinderii raporturilor de colaborare în domeniul comercial-economic. În special, am constatat creșterea schimbului de mărfuri dintre țările noastre: în anul 2018, volumul acestuia a constituit 619 milioane de dolari, sau cu 18% mai mult decît în anul 2017. Totodată, am constatat creșterea exportului de vinuri moldovenești care se bucură de o cerere bine meritată pe piața chineză.

Am reiterat intenția părții moldovenești de a consolida dialogul cu China, ca fiind unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova. În context, am subliniat determinarea noastră de a continua realizarea strategiei politicii externe echilibrate între Est și Vest.

În cadrul întrevederii, am transmis Președintelui Republicii Populare Chineze Xi Jinping un mesaj de felicitare cu prilejul aniversării a 70-a de la întemeierea RPC, care este marcată la 1 octombrie, și am urat conducerii și poporului chinez pace și prosperitate. De asemenea, am discutat cu dl ambasador detalii privind vizita oficială în China pe care o voi întreprinde în cel mai scurt timp”, a menţionat şeful statului pe pagina sa oficială de pe Facebook.