PRESEDINTELE IGOR DODON A PREZIDAT SEDINTA FINALA CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA FORUMULUI ECONOMIC MOLDO-RUS

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat ședința finală cu privire la organizarea Forumului Economic moldo-rus, care va avea loc la Chişinău, în perioada 20-22 septembrie – eveniment internațional al oamenilor de afaceri în cadrul căruia vor fi discutate problemele actuale privind dezvoltarea cooperării economice dintre Moldova și Rusia.

La forum și-au anunțat disponibilitatea de a participa circa 200 de oameni de afaceri din Federația Rusă și peste 350 din Republica Moldova.

Potrivit agendei evenimentului, în prima parte a zilei de 21 septembrie Forumul își va ține lucrările pe 7 paneluri de discuții: 1 - Moldova între Est și Vest; 2 - complexul agro-industrial: posibilități și interese de cooperare; 3 -vinificație; 4 - dezvoltarea turismului; 5 – inițiativele strategice din Rusia: o experiență pentru Moldova; 6 – industria. Zonele economice specifice; 7 –un mediu urban confortabil.

Ședința plenară a Forumului va avea loc în a doua parte a zilei. Cuvinte de salut în adresa participanților la Forum vor rosti Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cunoscuți oameni de afaceri ruși, cum ar fi: Andrei Nazarov, copreşedintele Organizaţiei Ruse Obşteşti „Delovaia Rossia”, Boris Titov, reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru protecția drepturilor antreprenorilor, Serghei Katîrin Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse, Aleksandr Kalinin, Preşedintele Organizaţiei Obşteşti a Businessului Mic şi Mijlociu din Rusia „Opora Rossii” etc., dar și reprezentanți ai businessului european - Michael Harms, director executiv al ”Comitetului de Est al economiei germane”. Ședința va fi moderată de Alexandr Lyubimov, președintele companiei de televiziune "ВИД".

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova