PRESEDINTELE IGOR DODON A PREZIDAT SEDINTA CONSILIULUI SUPREM DE SECURITATE

Joi, 12 septembrie, şeful atatului a prezidat ședința Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova, care a fost convocat în regim de urgență. După ședință, în cadrul unui briefing, Igor Dodon a informat publicul despre trei chestiuni abordate, care țin de situația în aviația civilă din țara noastră.

Primul subiect în acest sens vizează compania Air Moldova, care a fost privatizată. La ședința CSS a fost invitată noua conducere a Companiei și reprezentanții Agenției Proprietății Publice.

Subiectul doi este Aeroportul Internațional Chișinău, care, după cum s-a comunicat și anterior, trebuie să fie întors în proprietatea statului, iar contractul de concesionare cu compania „Avia Invest” urmează a fi reziliat. Totodată, organele competente ale statului vor analiza, dacă programul de investiții asumat de compania dată, a fost implementat conform contractului.

Subiectul trei vizează aeroportul de la Mărculești, care dispune de o infrastructură necesară si urmează a fi utilizată eficient in interesul statului.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova