PRESEDINTELE IGOR DODON A LUAT CUNOSTINTA CU ADRESAREA LANSATA DE UN GRUP FORMAT DIN FOSTI JUDECATORI CONSTITUTIONALI

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a luat cunoştinţă cu Adresarea, lansată în adresa Preşedintelui Republicii Moldova din partea unui grup de iniţiativă, format din foşti judecători constituţionali şi savanţi notorii în domeniul dreptului.

„Semnatarii Adresarii - 17 personalităţi de vază, fac apel către toate ramurile puterilor în stat, partidele politice parlamentare, comunitatea ştiinţifică, societatea civilă - să iniţieze un dialog constructiv şi cumpătat pe marginea soluţionării problemelor jurisdicţiei constituţionale din Republica Moldova şi necesităţii înfăptuirii unor reforme judicioase în acest domeniu.

Instituţia prezidenţială este deschisă pentru dialog şi va delega la conferinţa respectiva doi jurişti cu experienţă, care vor prezenta argumentele şi punctul de vedere al Preşedinţiei asupra practicii jurisdicţiei constituţionale, care deseori în ultimii zece ani a fost defectă şi a provocat instabilitate politico-instituţională şi confuzie în rîndul juriştilor şi comunităţii ştiinţifice.

În opinia noastră, circa 14 hotărîri ale Curţii Constituţionale, emise în ultimii ani, depăşesc cadrul Legii Supreme. Curtea Constituţională, prin deciziile sale, deseori şi-a permis ilegal să modifice textul Constituţiei - situaţie nemaiîntîlnită în practica internaţională. Precedentul suspendării temporare a Preşedintelui de către Curtea Constituţională, contrar prevederilor constituţionale, hotărîrile ilegale ale Curţii în interesul uzurpatorilor puterii de stat din iunie 2019 au dezonorat ţara în faţa comunităţii internaţionale şi au fost ulterior aspru condamnate de Comisia de la Veneţia. Merită însă să conştientizăm, că deşi condamnate de savanţi, practicieni, de Comisia de la Veneţia, aceste hotărîri ilegale mai sînt în vigoare.

Îmi exprim încrederea, că aceste subiecte şi alte probleme ale jurisdicţiei constituţionale din ţara noastră vor fi dezbătute profund în cadrul conferinţei anunţate, iar comunitatea ştiinţifică, autorităţile publice, partidele parlamentare vor veni cu propuneri pentru consolidarea jurisdicţiei constituţionale, în vederea asigurării supremaţiei Constituţiei, suveranităţii poporului, echilibrului şi conlucrării autorităţilor statului”, a a notat şeful statului pe pagina sa de Facebook.