PRESEDINTELE IGOR DODON A CONVOCAT SEDINTA CONSILIULUI ECONOMIC MOLDO-RUS

În cadrul Forumului Economic Internațional, care își continuă lucrările la Sankt Petersburg, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat ședința Consiliului Economic Moldo-Rus, cu participarea vicepremierului Guvernului FR, reprezentant special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak.

Şeful statului a constatat creșterea stabilă a cifrei de afaceri dintre țările noastre din ultimii ani și a remarcat interesul reciproc al agenților economici din Moldova și din Rusia pentru aprofundarea unui parteneriat reciproc avantajos.

Unul dintre subiectele principale din agenda ședinței Consiliului a fost extinderea cooperării comercial-economice a Moldovei cu regiunile din Rusia. În acest context, participanții la întrunire au salutat încheierea acordurilor respective la nivel de regiuni.

Igor Dodon a informat membrii Consiliului despre ultimele evenimente din politica internă a Republicii Moldova, în rezultatul cărora ar putea fi creată o majoritate parlamentară și un nou guvern, în baza principiului politicii externe echilibrate. Preşedintele i-a asigurat pe investitorii ruși de faptul că acest lucru va servi o garanție pentru securitatea mijloacelor investite de ei.

De asemenea, el le-a explicat partenerilor noștri ruși avantajul principal al Republicii Moldova: acordurile de comerț liber cu Uniunea Europeană, cu țările membre ale CSI și cu Turcia. De rînd cu poziția avantajoasă a țării noastre care se află la intersecția a două structuri economice, acest lucru oferă investitorilor perspective foarte mari.

Preşedintele Igor Dodon a invitat reprezentanții businessului rus să participe la cea de-a doua ediție a Forumului Economic Moldo-Rus, preconizat pentru 20-21 septembrie la Chișinău.