PRESEDINTELE IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE CU PRESEDINTELE REPUBLICII BELARUS, ALEKSANDR LUKASENKO

În cadrul întrevederii, Președintele Moldovei i-a mulţumit Preşedintelui Belarusului pentru invitaţia de a vizita această ţară şi pentru posibilitatea de a avea un schimb de opinii complex pe mai multe dimensiuni ale relaţiilor bilaterale.
Șeful statului moldovenesc a remarcat dezvoltarea consecventă a dialogului interstatal între Moldova şi Belarus la nivel de conducere și a apreciat înalt cooperarea constructivă şi atenţia pe care o acordă conducerea Belarusului dezvoltării relaţiilor bilaterale.
”Noi, cei din Moldova, preţuim relaţiile tradiţionale cu Belarus şi sîntem dispuşi să menţinem pe viitor caracterul lor stabil şi eficient”, a subliniat Igor Dodon.
Președintele Moldovei și-a exprimat disponibilitatea pentru valorificarea potenţialului existent în domeniul colaborării comercial-economice şi asigurarea unei traiectorii de creştere stabilă a comerțului bilateral, precum și recunoştinţă pentru interesul faţă de mărfurile producătorilor agricoli moldoveni, menționînd că Moldova mizează pe continuarea politicii autorităţilor belaruse privind accesul produselor moldoveneşti pe piaţa lor internă.
În alt context, Igor Dodon a salutat consolidarea cooperării interregionale, în special dintre Autonomia Găgăuză şi regiunea Moghiliov din Belarus, în acest sens fiind preconizată semnarea unor documente de cooperare la nivel de administraţii raionale din Moldova şi Belarus.
Președintele Moldovei a transmis președintelui Republicii Belarus solicitările conaționalilor noștri care au fost abordate în cadrul întrevederii sale de ieri cu diaspora, primind asigurări că acestea vor fi examinate.
Oficialii au fost unanimi în opinia că în relaţiile dintre Republica Moldova şi Republica Belarus a fost deschisă o nouă filă, exprimîndu-și convingerea că raporturile dintre cele două ţări vor cunoaşte o dezvoltare progresivă.
În finalul întrevederii Igor Dodon l-a invitat pe Aleksandr Lukaşenko să viziteze Moldova în timpul cel mai apropiat.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

Virginia Filip 20.07.2017 - 17:42

Ce mai intalnire a avut si Dodon. Nu am auzit sa faca vizite si in tarile membre ale Uniunii Europene, dar cand vine vorba sa incasam bani, deschide prima data bzunarul spre U.E, ca stie ca Rusia nu ii da nici macar buna ziua.