PRESEDINTELE IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE CU BASCANUL GAGAUZIEI, IRINA VLAH

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah. Doamna Vlah l-a informat pe șeful statului despre rezultatele obținute în regiune în ultimii trei ani şi jumătate.

Astfel, potrivit Irinei Vlah, bugetul Găgăuziei, începînd cu anul 2015, s-a majorat practic de 2 ori, de la 475 pînă la 880 milioane de lei. Datorită deschiderii în Găgăuzia a întreprinderii companiei Fujikura şi altor companii, au fost create peste 2000 de noi locuri de muncă. În Zona Economică Liberă „Valcaneş” au fost înfiinţate două subzone, iar volumul de investiții a depășit 5 milioane euro.

În Găgăuzia a fost adoptată o nouă lege cu privire la investiţii. Volumul investițiilor capitale în regiune a crescut din anul 2015 de 23 de ori – de la 5 pînă la 115 milioane lei.

Găgăuzia dezvoltă intensiv relații de colaborare externă şi beneficiază de asistenţă din partea statelor-partenere – Rusia, Turcia, Uniunea Europeană, Azerbaidjan, Turkmenistan şi alte ţări.

Producţia de origine găgăuză revine cu succes pe piaţa rusă. Federaţia Rusă a deschis accesul pe piaţa sa pentru toate companiile de vinificaţie din Găgăuzia, precum şi tuturor producătorilor de fructe şi legume din regiune. La momentul actual, 66 de companii din Găgăuzia dispun de dreptul de a-şi livra produsele pe piaţa rusă.

În trei ani şi jumătate, Agenţia Turcă TIKA a construit pe teritoriul Găgăuziei trei obiecte cu destinaţie socială, cu o valoarea generală de peste 15 milioane euro. Uniunea Europeană realizează în Găgăuzia programele SARD (dezvoltarea agriculturii şi infrastructurii) şi SLPA (susţinerea autorităţilor publice locale) cu o valoare totală de 11,5 milioane euro.

În Găgăuzia sînt realizate cu succes 10 programe sociale – achitarea de compensații pentru anumite categorii ale populației în perioada rece a anului, compensaţii nominale pentru veteranii structurilor de forţă din Găgăuzia, achitarea unei indemnizaţii unice la naşterea copilului, asigurarea gratuită a bebeluşilor cu hrană, fondul de susţinere a copiilor care au nevoie de îngrijiri medicale costisitoare, programul de susţinere a studenţilor Universităţii din Comrat şi alte programe.

Șeful statului a menţionat că actuala Găgăuzie este un exemplu de dezvoltare pentru alte regiuni ale Moldovei.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova