Pentru poporul nostru, noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 a fost una dintre cele mai tragice din perioada postbelică. Atunci s-a produs cel de-al doilea val de deportări în masă, care a afectat soarta a peste 35 de mii de oameni de diferite etnii. Peste 11 mii de familii au fost forțate să-și părăsească meleagurile natale, fără să știe dacă vor mai reveni vreodată. Mulți, din păcate, nu s-au întors, numeroase familii au fost destrămate, iar membrii colectivității – împărțiți în „ai noștri” și „ai lor”.

Asemenea acțiuni nu pot fi date uitării... Istoria ne oferă oportunitatea de a învăța din cele întîmplate și de a nu repeta greșelile comise.

Din păcate, astăzi societatea noastră este la fel de divizată și fragmentată, însă noi, cetățenii Republicii Moldova, cunoscînd evenimentele tragice din trecut, nu trebuie să permitem nimănui – nici din interior și nici din afară – să semene discordie și ură.

Trebuie să fim o comunitate bine închegată, să ne înțelegem și să ne stimăm reciproc, indiferent de originea etnică sau viziunile politice. Această concordie reprezintă fundamentul suveranității noastre, condiția ca țara noastră să fie tratată cu respect de către toate statele lumii, de către structurile internaționale și formațiunile geopolitice.

În această ordine de idei, reiterez un adevăr demonstrat de timp: puterea statului rezidă în unitatea poporului său!