PRESEDINTELE EMMANUEL MACRON ANUNTA CARANTINA TOTALA IN FRANTA

Școlile vor fi închise, iar circulația după 19:00 va fi interzisă

Președintele Franței, Emmanuel Macron, închide întreaga țară, inclusiv școlile, grădinițele și creșele, din cauza exploziei numărului de cazuri pozitive de Covid-19.

Potrivit euronews.com, carantina parțială impusă deja în capitala țării, Paris, va fi extinsă de sîmbătă în toată țara, a transmis Macron, miercuri seara, printr-un discurs televizat. Măsurile vor ține patru săptămîni, iar universitățile, școlile,

grădinițele și creșele se vor închide pentru primele trei săptămîni în încercarea de a opri al treilea val al pandemiei Covid-19.

Lockdown-ul presupune interdicția circulației pe timp de noapte, după ora 19:00, iar oamenii nu pot ieși din casă pe o rază mai mare de 10 km fără un motiv bine întemeiat. De această dată, toate formele de învățămînt vor fi oprite pentru 21 de zile. În 24 de ore, Franța a revenit la un număr periculos de infectări: 30.000 de francezi confirmați cu Covid-19. 337 au cedat în fața bolii. Bilanțul morților de la începutul pandemiei se apropie în Hexagon de 100.000.

 

Ce a spus Macron?

„Este cea mai bună soluție pentru a încetini virusul”, a transmis liderul Franței. „Am făcut tot ce ne-a stat în putință să amînăm deciziile pentru cît de mult posibil și să facem acest lucru doar cînd este necesar, timpul a venit. (...) Vom pierde controlul dacă nu acționăm acum”.

Cînd vine vorba de oprirea învățămîntului în format fizic, Macron a explicat: „Franța este una dintre țările care au închis școlile pentru cea mai scurtă perioadă de timp. Am avut 42 de săptămîni de școală. Este cea mai adaptată soluție pentru a opri virusul și pentru a apăra educația și viitorul copiilor noștri”.

În opinia lui Macron, vaccinarea este cheia opririi răspîndirii bolii. „Morțile au scăzut drastic. Principiul de astăzi este mobilizarea tot mai mare. Au fost amînări, au fost corecții, însă în următoarele săptămîni vom crește numărul de doze”.

 

Țara se va redeschide de la jumătatea lunii Mai dacă luna aprilie oprește infectările

De la jumătatea lunii Mai, țara va începe să se redeschidă progresiv pentru ca francezii să redescopere din nou „arta de a trăi”. De la jumătatea lunii Mai pînă în vară se vor redeschide evenimentele culturale, restaurantele, cafenelele etc. „Știu că toată lumea este sătulă. (...) Ei spun că am făcut greșeli, iar acest lucru este adevărat... dar trebuie să ne mobilizăm și lunile viitoare. Pentru cei vîrstnici, pentru copiii noștri... ne vom mobiliza pentru că succesul lunii aprilie depinde de fiecare dintre noi”.

„Vom rămîne puternici: uniți și determinați. Trăiască Republica și trăiască Franța”, a încheiat președintele Emmanuel Macron.

Sursa: dcnews.ro