PREMIERUL ION CHICU A PARTICIPAT LA CONFERINTA NATIONALA ANTICORUPTIE

Prim-ministrul Ion Chicu a reconfirmat determinarea Guvernului de a combate fenomenul corupției, întrucît aceasta stă la originea problemelor confruntate de Republica Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul deschiderii Conferinței Naționale Anticorupție.

Premierul a remarcat că fenomenul corupției a fost prea mult timp tolerat de politicieni, dar și organele statului.

„De ani de zile, politicienii si formatorii de opinie fac competiție cine vorbește mai inspirat despre fenomenul corupției, cine organizează conferințe mai mari, dar intensitatea discuțiilor publice nu a adus rezultatele așteptate. Trebuie să ne ocupăm serios de readucerea încrederii oamenilor în ziua de mîine, iar pentru asta trebuie să modernizăm economia, să industrializăm țara, să creăm locuri de muncă și să creștem bunăstarea oamenilor.”

Premierul a îndemnat să se renunțe la atacuri agresive, la adresa oamenilor de la care se așteaptă progrese în combaterea corupției: „Dacă vrem ca ei să își facă treaba mai bine – haideți să-i ajutăm să devină mai buni”.

Șeful Executivului s-a adresat către ofițerii CNA, dar și ai altor instituții de profil: „Noi, echipa Guvernului, mizăm pe responsabilitatea, obiectivitatea și buna voastră intenție de a schimba lucrurile în Moldova. Avem nevoie de energia, inspirația și patriotismul Dvs. Sînt adeptul ideii că ordine în casa noastră putem face doar noi – haideți să facem ordine și să construim împreună un viitor bun aici, acasă”.

În context, prim-ministrul a menționat că a decis crearea unei instituții publice menită să coordoneze activitățile de voluntariat și să promoveze implicarea largă a cetățenilor în eradicarea fenomenului corupției.

Sursa: gov.md

01.08.20 - 00:27
01.08.20 - 00:33
01.08.20 - 00:29
01.08.20 - 00:34
01.08.20 - 00:31
02.08.20 - 02:20
02.08.20 - 02:26
02.08.20 - 02:24
02.08.20 - 02:29
02.08.20 - 02:21
02.08.20 - 15:25
02.08.20 - 17:32
03.08.20 - 17:19
02.08.20 - 20:46
03.08.20 - 00:52