PREMIERUL ION CHICU A MERS IN VIZITA DE INSPECTIE LA SANTIERUL DE CONSTRUCTIE A UNUI DRUM NOU CU O LUNGIME DE 19 KM

Premierul Ion Chicu a mers într-o vizită de inspecție la șantierul de construcție a sectorului de drum pe traseul s. Porumbrei - or. Cimișlia. Proiectul prevede construcția unui segment de drum nou cu o lungime de 19 km, costul investițiilor constituie circa 30 de milioane de euro, finanțate de Banca Europeană de Investiții.

La fața locului, prim-ministrul a avut cîteva ședințe cu responsabilii tehnici și managementul companiei constructoare, în cadrul cărora a fost informat despre mersul lucrărilor și problemele confruntate de compania constructoare. În acest sens șeful Executivului a vizitat mai multe puncte ale șantierului. Compania constructoare, printre alte probleme, a abordat problema ”gropilor de împrumut” pentru alimentarea șantierului cu argilă, necesară pentru lucrările de terasament. În cadrul discuției premierul a menționat: „Infrastructura rutieră e un imbold pentru creșterea economiei. Creșterea economică înseamnă locuri de muncă și condiții de viață mai bune”.

Lucrările de construcție în cadrul acestui proiect au început în luna februarie 2019, iar termenul de realizare este de 3 ani. Însă, compania constructor progresează în realizarea lucrărilor mai rapid decît în programul contractului și dă asigurări că lucrările se vor încheia în 27 de luni. Odată cu darea în exploatare a drumului, acest segment va fi parcurs zilnic de circa 7 mii de unități de transport.

Premierul a dispus ca în perioada imediat următoare să se realizeze o evaluare amplă pe toate șantierele de reabilitare a drumurilor din țară pentru a aprecia obiectiv capacitatea actuală a sectorului de construcții și a statului de a asigura implementarea proiectelor mari de dezvoltare a infrastructurii.

Sursa: gov.md