PREŞEDINTELE PLDM VLAD FILAT A AVUT O ÎNTREVEDERE CU CANCELARUL GERMAN ANGELA MERKEL

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut luni, 15 septembrie, o întrevedere cu Cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel, preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

Potrivit Serviciului de presă al PLDM, în cadrul discuţiei, Vlad Filat a abordat subiecte privind situaţia politică din Republica Moldova şi cea regională; relaţiile actuale, dar şi cele de viitor dintre Partidul Liberal Democrat şi CDU.

Liderul PLDM a adresat felicitări cancelarului federal cu ocazia victoriei în alegerile regionale din două landuri din Germania şi i-a mulţumit pentru sprijinul acordat ţării noastre în implementarea reformelor şi apropierea de marea familie europeană.

În cadrul întrevederii, Angela Merkel şi-a reconfirmat suportul său pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru Partidul Liberal Democrat, precum şi pentru Guvernul condus de Iurie Leancă.

„Discuţia avută cu Angela Merkel m-a convins o dată în plus că Republica Moldova are prieteni fideli şi susţinători puternici în demersul nostru de integrare în Uniunea Europeană şi sînt sigur că împreună vom reuşi să mişcăm Moldova înainte”, a menţionat Vlad Filat.

Sursa: Moldpres

Socialmai mult
19.11.18 - 18:14
19.11.18 - 16:07
19.11.18 - 16:06
19.11.18 - 16:04
19.11.18 - 11:01
19.11.18 - 11:00
18.11.18 - 16:49
18.11.18 - 14:49
18.11.18 - 00:56
17.11.18 - 16:30
17.11.18 - 16:28
17.11.18 - 16:21
17.11.18 - 16:20
17.11.18 - 13:09
16.11.18 - 20:12
16.11.18 - 19:04
16.11.18 - 16:05
16.11.18 - 16:04
16.11.18 - 13:40
15.11.18 - 17:34