Cade Drobul de sare şi ne înghit găurile negre

Autor: Lilia GRUBÎI

În poveşti nu sînt indicate anul, luna şi data derulării evenimentelor. Toate încep cu „a fost odată ca niciodată”. Însă dacă acţiunile relatate în unele basme s-ar întîmpla azi, cred că faţă de părinţii Scufiţei Roşii sau ai Cenuşăresei ar avea multe întrebări comisiile pentru protecţia şi drepturile copilului sau comitetul de tutelă. Nu mai vorbesc de multe poveşti de-ale lui Hans Christian Andersen şi Fraţii Grimm, care în genere ar constitui subiect de anchetă pentru procuratură. Totuşi, poveştile există şi într-o ordine firească a lucrurilor au constituit o delectare pentru părinţii noştri, pentru noi şi pînă la o anumită vîrstă sînt savurate cu plăcere de copiii noştri. Într-un sfîrşit, în chestia asta cu poveştile, ca şi în cazul cu Moş Crăciun, este important să crezi pînă la 9 ani (aşa cel puţin afirmă psihologii), după care este chiar ridicol să le iei pe bune. Pot să accepţi jocul, să tragi învăţăminte, dar înţelegînd, totodată, că este doar o ficţiune.

Fiecare dintre noi are o poveste preferată. Istoria pe care a putut s-o asculte la nesfîrşit. Iată aşa, bunăoară, eu sînt o împătimită de poveştile lui Ion Creangă. De aceea că „sfătosul bunic din Humuleşti” îmi este pe înţeles, că poveştile lui întrunesc o proporţie perfectă de înţelepciune populară, grai mustos, umor sănătos pe care-l gust din plin. Toate îmi sînt dragi, însă mai cu seamă cea cu drobul de sare. E chiar baza filosofiei naţionale şi nu mi-e ruşine s-o recunosc că într-un fel mă regăsesc în ea. De fapt, ca şi orice mamă cred, care în grija şi dragostea sa bezmetică, fără margini, faţă de copilul său devine un pic toantă, neadecvată şi descreierată. Fie şi aşa: paza bună trece primejdia rea! Asta tot de la Creangă am învăţat-o. Şi chiar dacă azi unii prieteni de-ai mei îşi amintesc hlizindu-se cum ani buni am stat cu geamurile de la etaj ferecate, după care am blocat fîntîna din curte cu nişte pietroaie cît mine de mari, nu mă deranjează. Rîd ei, rîd şi eu, privind cu gingăşie la copiii mei care sînt teferi, sănătoşi şi mă ajung în înălţime. Drobul de sare, ce mai…!

Acum să luăm lucrurile altfel. Aşa se întîmplă că mediile de informare devin tot mai pline de lucruri de groază, servind un mare volum de ştiri care bagă consumatorul în sperieţi. Cercetătorii britanici, cei de la Universitatea din Massachusetts şi nu numai parcă atîta şi ar aştepta să mai descopere vreo grozăvie în stare să-ţi răpească somnul şi echilibrul sufletesc. În fiecare zi avem parte de cîte-o porţie proaspătă de „pericol al omenirii”. Dezastre naturale, cataclisme universale… Astăzi avem mai multe lucruri de care facem pe noi de frică decît de cele aducătoare de linişte şi plăcere. Astăzi ne temem de orice. Wow! Războaie nucleare, biologice şi stelare, găurile negre, Ebola, încălzirea globală, comete, plante antropofage, căpcăuni şi zmei cu cinci urechi, boala vacii nebune, gripa porcului bun (iniţial, că prin curtea omului mai sînt animale, deci şi spaţiu pentru medicina modernă). Feluri de feluri de nevoi. Omul nu mai este liniştit demult, pentru că stă mereu cu frica-n sîn că se ridică oceanul, se topesc gheţarii, că se risipesc munţii, cade cerul cu tot cu planete, soarele e cu pete care emană boli necunoscute, cad avioane, ard trenuri, dispar corăbii şi multe, multe altele. Plus de toate, şi mulţimile de profeţi, magi şi vrăjitori care mai adaugă şi ei o doză bună de marasm la cercetările „ştiinţifice”. Amintiţi-vă numai în ultimii ani despre cîte „sfîrşituri ale lumii” am auzit?! Conform calendarelor Maia, triburilor africane Bobo, Bemba, Bambara şi nu mai ştiu căror inscripţii din peştere şi oraşe dispărute, care dădeau cele mai „sigure” preziceri că e gata cu omenirea. La cel cu Maia, luat la modul cel mai serios de omenire, parcă m-am lăsat şi eu dusă de val şi în seara de ajun apocaliptic, mai în glumă, mai în serios, ne-am luat rămas bun cu o prietenă în compania unei sticle de vin. Ca a doua zi după „sfîrşitul lumii”, un pic mahmure, să avem de ce rîde de „drobul de sare” din psihicul omului modern. Mai pe urmă, cînd Apocalipsa a intrat în sistem şi este prezisă cu regularitate, ne-am dezis de luatul de „rămas bun” că altminteri facem ciroză.

Eu nu ştiu ce minte naşte aceste pericole globale, cu ce scop şi care este rostul lor. Dar una o pot afirma cu certitudine: pe lîngă toate aiurelile mediatizate azi şi care sînt în stare să aducă pînă la atac de cord cucoanele „mai sensibile” şi să-i facă să trăiască ca-n ultima zi pe bărbaţii mai „tari de fire”, cele două femei din povestea lui Creangă cu drobul de sare sînt nişte mari deştepte. Creangă l-a bătut pe Nostradamus, arătîndu-ne că dezastrele, angoasele, stresurile zilei de azi ne-au fost inoculate şi că Umanitatea stă sub semnul Drobului de Sare. Contribuţia noastră la mitologia universală este certă: Pietroiul lui Sisif se va înlocui cu un Mare Drob de Sare. Aşa grăit-a Humuleşteanul!