POVESTI DE ADORMIT BATRINII

Puţin cine cunoaşte că pe data de 15 iunie se consemnează Ziua Mondială de Conştientizare a Abuzului Oamenilor în Vîrstă. Şi în acest context avem la ce ne gîndi. Am urmărit nu demult o emisiune televizată, unde am remarcat un moment. Moderatorul dădea cu nişte informaţii, precum că în unele ţări caucaziene din spaţiul ex-sovietic nu există aziluri pentru bătrîni şi case pentru copii. Or, este mai jos de demnitatea naţiunii să lase în grija statului cele mai vulnerabile şi neputincioase categorii sociale – copiii şi bătrînii. Şi chiar dacă ajung la un impas, atunci neamuri din neamuri, poate şi de cel mai îndepărtat grad de rudenie pun mînă la mînă şi îi iau în îngrijire atîta cît este nevoie. Or, dacă totuşi această zi a ajuns să fie înscrisă în calendarul ONU, atunci omenirea mai are încă multe teme pentru acasă nefăcute la acest capitol.

Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, între 4 şi 6 procente din oamenii în vîrstă din lume au avut de suferit în urma diferitelor forme de abuz – fizic, emoţional, financiar, etc. Strada e cel mai bun martor. Ieşi şi vezi bătrîni sărmani, care au ajuns să nu se mai bucure de zilele ce le trăiesc. E o josnicie ca un om în vîrstă, căruia condiţiile de sănătate îi permit să trăiască şi să trăiască, să-şi roage cu insistenţă moarte, pentru că îşi dă seama că a ajuns un om de prisos. Şi mai straşnic e atunci cînd a ajuns gură în plus nu numai statului, ci şi propriilor copii, cărora le-a dat viaţă. Din păcate zicala „Dacă n-ai un bătrîn, cumpărăţi-l” a ajuns un clişeu, care şi-a pierdut din înţelepciune şi rost. Păcat. Cum să aspiri la un viitor, dacă scuipi fără milă în trecut? Cum să ai un viitor fără trecut? Din ce să crească, să se dezvolte acest viitor? Poate fi, oare, floare fără rădăcină?

Am citit odată pe un portal umoristic o poveste actualizată: Scufiţa Roşie nu mai are timp să zburde prin pădure cu coşul plin de bunătăţi pentru bunica. E ocupată să zburde prin cluburi şi să înveţe pentru BAC – a treia încercare. Flămîndă şi terorizată de urletele lupului, rămas şi el fără haleală şi braconat de tremură blana pe el, bunica îşi caută, aşadar, coşul ăl’ bun de răchită, în care duce pomeni la biserică.
Stă în cumpănă, ce să pună pe cap: basmaua verde, basmaua albastră, basmaua azurie, basmaua roşie sau mai bine basmaua neagră? Parcă aia neagră se asortează mai mult cu portmoneul. Cu situaţia dinăuntru.
Numărîndu-şi banii (leu, pauză, lipsă, gaură), bunica îşi aminteşte c-a auzit de ceva numit „program social“, care ar fi salvarea pensionarilor aidoma vînătorilor din poveste. Numai că acesta este condiţionat de o mulţime de factori, care nici pe departe nu depind de bunică. Doar că pînă vine salvarea, bunica ar putea să nu mai ajungă.

Lilia GRUBÎI

Socialmai mult
18.12.17 - 17:53
18.12.17 - 17:46
18.12.17 - 18:29
18.12.17 - 12:23
16.12.17 - 14:59
16.12.17 - 14:58
16.12.17 - 14:57
15.12.17 - 19:38
15.12.17 - 19:37
15.12.17 - 19:35
15.12.17 - 17:52
15.12.17 - 17:51
15.12.17 - 16:40
15.12.17 - 16:10
15.12.17 - 13:11
15.12.17 - 12:46
14.12.17 - 17:38
14.12.17 - 17:23
14.12.17 - 17:22
14.12.17 - 17:19