POSTURILE VAMALE VOR AVEA UN PROGRAM SPECIAL LA SĂRBĂTORILE DE PAŞTI

Serviciul Vamal (SV) va aplica în perioada 1 – 15 mai un program special de lucru al posturilor vamale interne, care va asigura cetăţenilor R. Moldova ce revin în ţară la sărbătorile de Paşti, o procedură mai simplă de achitare a taxei pentru utilizarea drumurilor, numită Vinieta. Declaraţia a fost făcută, pe 3 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă de Tudor Dabija, director-adjunct al Departamentului venituri şi tehnologii informaţionale al SV. Potrivit lui Dabija, în această perioadă pe teritoriul ţării, în funcţie de regiune, fiecare solicitant va putea achita Vinieta şi în zilele de odihnă şi de sărbători, la 11 posturi vamale interne, care vor avea un program de lucru special între orele 8:00-17:00. "Este vorba de posturile vamale Edineţ, Drochia, Bălţi, Făleşti, Călăraşi, Ungheni, Chişinău, Orhei, Hînceşti, Căuşeni şi Comrat. Aceste posturi vor avea un program special de activitate. De asemenea, oamenii vor putea cumpăra viniete de la posturile vamale de frontieră 24 de ore din 24", a precizat Dabija. Iurie Ceban, şeful Departamentului aplicarea legii al Serviciului Vamal, a menţionat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că atît persoanele fizice, cît şi cele juridice, care nu vor avea vinietă sau ea va fi cu termenul expirat, vor fi amendate. „Dacă nu vor avea certificatul timp de 7 zile, persoanele respective vor fi sancţionate cu 2 mii de lei, iar pentru o perioada mai mare de lipsă a vinietei sancţiunea va constitui 2600 de lei sau va fi mai mare”, a menţionat Ceban.