Politistii botosaneni au impuscat mortal un barbat

Un incident şocant s-a petrecut Joi, 17 Decembrie, în localitatea Copălău din județul Botoșani. Un bărbat, în vîrstă de 37 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a fost implicat într-o urmărire ca în filme cu poliţiştii pe drumul spre Iaşi. În timpul urmăririi, bărbatul care se afla la volanul unei Mazda cu numere străine, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un cap de pod de pe partea stîngă a drumului. Asta după ce maşina a derapat aproximativ 30-40 de metri. Martorii spun că ulterior poliţiştii au ieşit din maşini şi au tras cîteva focuri de armă spre autoturismul pe care l-au urmărit.

Ulterior poliţiştii au solicitat ajutorul cadrelor medicale care s-au deplasat la faţa locului. Bărbatul a fost resuscitat, însă, din nefericire, nu a mai putut fi salvat acesta pierzîndu-şi viaţa, scrie Monitorul de Botoșani.

„La data de 17 Decembrie a.c., un echipaj de Poliție de pe raza orașului Flămînzi a fost sesizat de polițiști din cadrul IPJ Iași despre faptul că se află în urmărirea unui autoturism, al cărui conducător auto nu a oprit la semnalele acestora şi există posibilitatea să se afle sub influența băuturilor alcoolice, reprezentînd astfel un pericol pentru traficul rutier.

Trei echipaje de Poliție aflate în teren, pe raza orașului Flămînzi, au încercat interceptarea autoturismului în trafic, însă conducătorul auto a intenționat să intre în coliziune cu autospecialele, impactul fiind evitat în ultima clipă de către polițiști.

S-a procedat la urmărirea acestuia, fiind executate focuri de avertisment în plan vertical și ulterior înspre pneurile autoturismului.

Ca urmare a executării focurilor de armă, conducătorul auto a fost rănit, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă intrînd într-un șanț, de pe marginea drumului. Polițiștii au acordat conducătorului îngrijiri medicale, solicitînd, totodată, intervenția unei ambulanțe la fața locului. Cercetările vor fi preluate de către Parchetul de pe lîngă Tribunalul Botoșani”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.