POLIŢIŞTII AU O NOUA UNIFORMĂ: MAI COMODĂ ŞI MAI FRUMOASĂ

Prim-ministrul desemnat Vlad Filat a participat, pe 18 aprilie, la ceremonia de prezentare a noilor uniforme ale Poliţiei Republicii Moldova, a informat Biroul comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.

Evenimentul a avut loc pe platoul Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare”. În debutul evenimentul, Dorin Recean, ministru în exerciţiu al Afacerilor Interne, a spus că noile uniforme constituie încă un pas în realizarea reformei structurilor de drept. Ministrul a relevat că în ultima perioadă cetăţenii Republicii Moldova au început să utilizeze tot mai mult serviciile publice şi, nemijlocit, cele oferite de poliţie. În context, Dorin Recean a menţionat rolul poliţiştilor şi necesitatea creşterii încrederii populaţiei în structurile de drept. Ministrul a adresat mulţumiri tuturor celor care susţin şi implementează reforma MAI.

1vlad filat a participat la ceremonia3 copy.jpg

Veaceslav Zaporojan, şeful Comisiei de elaborare a noii uniforme a poliţiei, a prezentat noile uniforme, purtate de şapte poliţişti. Conform spuselor sale, uniformele sînt de vară, de iarnă şi de gală. Acestea sînt produse din stofă rezistentă, de culoare albastru închis. „Modelele noilor uniforme au fost inspirate din cele purtate de poliţiştii din statele Uniunii Europene, nemijlocit Belgia, Germania, dar ajustate la cerinţele colaboratorilor locali”, a specificat Veaceslav Zaporojan. Şeful Comisiei de elaborare a noii uniforme a poliţiei a mai spus că preţul unei uniforme cu tot echipamentul necesar este de 6 mii de lei, iar dotarea poliţiştilor cu acestea va începe la 1 iulie 2013.

Vlad Filat a salutat poliţiştii echipaţi cu uniforme noi şi a discutat cu aceştia despre comoditatea noului costum. Solicitat de jurnalişti, Premierul a spus că este mulţumit de cele văzute şi că diferenţa dintre vechile uniforme şi cele noi este vizibilă. „Echipamentele noi schimbă la propriu imaginea poliţiştilor, sînt mult mai comode şi permit colaboratorilor să aibă libertate în mişcare, să intervină rapid şi să fie mult mai frumoşi”, a precizat Vlad Filat. Vlad Filat a urat mult succes poliţiştilor în activitatea pe care o desfăşoară, menţionînd că cetăţenii au mari aşteptări.