PÎNĂ ÎN MARTIE 2014 UE URMEAZĂ SĂ APROBE RECOMANDARE DE A RIDICA VIZELE PENTRU MOLDOVENI

Comisia Europeană a anunţat că va recomanda ţărilor membre UE şi Parlamentului european excluderea Republicii Moldova din lista statelor care au nevoie de vize pentru a circula în spaţiul european. Potrivit ministrului afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, această recomandare urmează să fie aprobată de UE până la sfârşitul lunii martie a anului viitor.

„Recomandarea va fi discutată la Vilnius. După Summitul Parteneriatului Estic, Comisia Europeană va transmite oficial această recomandare statelor europene şi Parlamentului european. Parlamentul urmează să aprobe această recomandare până la finele lui martie 2014, deoarece urmează să înceapă campania electorală în UE”, a declarat ministrul în cadrul emisiunii „Replica” de la postul PrimeTV.

Lucrul acesta i se pare posibil oficialului de la Chişinău. „Pînă la finele actualului mandat al Parlamentului European recomandarea va fi discutată, va fi trimis un comisar special şi europarlamentarii reuşesc să aprobe. Ne aşteaptă un an intens în ceea ce priveşte parcursul nostru european, urmează să semnăm Acordul de Asociere care prevede şi crearea Zonei de comerţ liber”, a precizat Natalia Gherman.

Ministrul a mai spus că nu se aşteaptă ca vreun stat din UE să creeze probleme pentru parcursul european al Moldovei. „Ne angajăm în colaborare cu toate ţările pe mai multe segmente. Deocamdată, am văzut doar atitudine foarte cooperantă pentru susţinerea Moldovei. Obiectivul discutat de noi cu oficialii europeni a fost ca în toamnă deja să avem abolit regimul de vize cu UE. Ni s-au explicat etapele de finalizare şi ne orientăm anume spre aceasta”, a încheiat Natalia Gherman.

Comisia Europeană a constatat că Republica Moldova a realizat măsurile specificate în cel de-al patrulea raport privind Planul de Acţiune pentru liberalizarea regimului de vize. Moldova a efectuat reforma Ministerului Afacerilor Interne, a continuat buna cooperare judiciară în materie penală cu statele membre ale UE şi cooperarea poliţienească internaţională. Astfel, Comisia Europeană a anunţat că, imediat după Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, va înainta o propunere legislativă de ridicare a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova.