Harta revoluţiilor în lume

Brazilia, China, Tunisia, Turcia: erupţiile sociale se înmulţesc în ţările emergente. Ele au ca element comun o concentrare urbană fără precedent, în care tinerii se confruntă cu o piaţă a muncii în criză şi o exacerbare a inegalităţilor.

Pămîntul pare că se cutremură: răzmeriţe în Brazilia, revolte în Egipt, tulburări în Turcia, revoluţie în Tunisia, război civil în Libia, represiuni în China etc. Concomitenţa acestor evenimente ne face să ne întrebăm: Dincolo de particularităţile locale, au ele cauze comune? Mai multe, fără îndoială.

În primul rînd, creşterea demografică accelerată pe planeta noastră. Populaţia Terrei sa dublat în ultimii 40 de ani. Concentraţia în zonele urbane este spectaculoasă. Această explozie demografică a aruncat mii de tineri pe piaţa muncii, într-un moment în care şansele lor de a găsi de lucru sunt tot mai mici, din cauza încetinirii creşterii economice mondiale. Iată, fără îndoială, primul motiv al acestor crize. Tineretul lumii se simte înşelat, cu atît mai mult cu cît prelungirea duratei de viaţă îl va face să poarte tot mai mult povara celor inactivi.

Al doilea fenomen: exacerbarea inegalităţilor, care nu au fost nicicînd mai revoltătoare. Frantz Fanon şi alţii vorbeau deja de asta, comparînd ţările dezvoltate cu lumea a treia. Astăzi, aceste inegalităţi sunt flagrante chiar în interiorul fiecărui stat. China este ţara în care coexistă sărăcia cea mai insuportabilă cu cel mai mare număr de milionari. Iar transparenţa datorată mass-media mondiale face ca aceste inegalităţi să fie tot mai insuportabile de către cei defavorizaţi.

Extindere

Acest lucru nu este valabil doar pentru săraci, ci şi pentru clasele de mijloc, care dobîndesc tot mai multă pondere. Francis Fukuyama constata de curînd că, în China, clasa de mijloc produce mai mulţi absolvenţi de facultăţi decît poate absorbi ţara. Nu este de mirare că aceste noi forţe nu ezită să respingă elitele, atunci cînd se eliberează de constrîngerile economice, fiscale sau chiar morale pe care îşi bazau dominaţia.

Sentimentul fatalităţii, consolarea celor săraci, nu-i mai îndeamnă la resemnare. Atunci cînd se încing spiritele pe străzile din Rio de Janeiro, de vină sunt corupţia şi proasta calitate a serviciilor publice, mai mult decît mizeria. Alt factor: Caracterul instantaneu al informaţiei. De mai multă vreme, mass-media aduce în cele mai îndepărtate unghere ale cartierelor sărace imagini ale super-consumismului în ţările bogate, provocînd o amărăciune uşor de înţeles. Deja, internetul şi reţelele sociale împart acest impact în mai bine (schimbul), mai puţin bine (frustrarea) şi chiar mai periculos (chemarea la arme)...

Merită menţionat că recentele erupţii au avut loc, toate, în ţări emergente, în vreme ce tinerii din ţările vechii economii par striviţi de criză. Am avut, bineînţeles, Occupy Wall Street. Dar, fără să se supere lăudătorii lui Stephen Hessel, mişcarea s-a stins destul de repede şi nu am de gînd să-i fac apologia. De fapt, istoria pare să-şi fi schimbat geografia: din Primăvara lui 1968, energia străzii, ca şi creşterea, s-au deplasat pe suprafaţa Pămîntului. Este adevărat că ţările numite emergente au mai mult regimuri teocratice (Tunisia), autocrate (Turcia) sau tiranice (Siria), care incită la revoltă.

Să privim partea bună a lucrurilor. Ni se tot vorbeşte de confruntarea civilizaţiilor şi de declinul Occidentului... Dar, pentru moment, asistăm mai degrabă la o occidentalizare a culturilor, purtătoare ale principiului de libertate. Atunci cînd se revoltă tinerii, în Piaţa Tahrir sau în Piaţa Taksim, o fac în numele unor valori care, să o spunem în treacăt, provin din vechea Europă şi din secolul Luminilor: individualism, laicitate, primatul legii... Chiar reacţia violentă a Islamului fundamentalist trebuie privită ca ultima tresărire a unei culturi care nu a ştiut să se adapteze la lumea modernă.

Şerban BUSCU, după sursa: RADOR 

Nota redacţiei: Publicarea acestui articol nu urmăreşte să facă apologia „revoluţiei de catifea” anunţată provocator de Partidul Comuniştilor în frunte cu Mark Tkaciuk şi alţi lideri, de altfel, oameni bogaţi.  Dimpotrivă!