Pina si sobolanii au fost judecati la un Tribunal

„Toată lumea are dreptul la un proces drept și echitabil”, spune o maximă care se aplică în Drept de sute de ani. Însă unele cazuri din istorie ne demonstrează că acest principiu e valabil atît pentru oameni, cît și pentru animale. De-a lungul istoriei, surprinzător de multe animale, de obicei domestice, au fost aduse în fața Tribunalului și judecate pentru diverse fapte.

Porcii, în special, au fost condamnați frecvent pentru că au mușcat sau au mîncat sugari sau copii mici. Alte animale, implicate din pur ghinion în diverse infracțiuni, au fost pedepsite alături de persoanele vinovate. Uneori, animalelor li se permiteau chiar să aibă un avocat. Cel mai memorabil dintre aceste cazuri a avut în prim-plan șobolanii din Autun, Franța. Avocatul lor a arătat lumii că toate creaturile, nu doar oamenii, merită un proces echitabil.

Episcopul decide: Șobolanii merită avocat!

În 1508, satul Autun s-a confruntat cu o problemă gravă: șobolanii devoraseră întreaga recoltă de orz a oamenilor. Ajunși la capătul răbdărilor, sătenii au cerut ca rozătoarele să apară în fața Tepiscopal, care avea să judece acuzațiile pe care le aduceau sătenii.

Bineînțeles, șobolanii nu au venit la adunare, iar procurorul a cerut ca aceștia să fie condamnați in absentia. Din fericire pentru rozătoare, episcopul care prezida completul de judecată a decis că animalele meritau, totuși, un avocat.

Dacă erau găsiți vinovați, șobolanii urmau să fie excomunicați (cea mai grea pedeapsă posibilă, în opinia clerului). Pentru a le da șansa rozătoarelor să se apere, juristul Barthelemy de Chasseneuz a fost numit avocat al șobolanilor, sarcină de care s-a achitat cu seriozitate.

În cartea „Procesul”, Sadakat Kadri detaliază felul în care Chasseneuz a arătat Curții că nu doar un șobolan sau doi erau judecați, ci un număr mare de animale. Prin urmare, fiecărui șobolan trebuia să i se permită să apară în fața Tribunalului și să se apere, iar acest lucru trebuia făcut printr-o procedură corespunzătoare de convocare.

Chasseneuz a adăugat că rozătoarele erau atît de răspîndite în întreaga regiune, încît convocările verbale făcute de săteni nu ar fi putut fi auzite de toate creaturile care trăiau în dioceză.

Nu se știe dacă argumentele avocatului au convins judecătorul sau dacă acesta avea o slăbiciune pentru animale, însă, oricum ar sta lucrurile, instanța a fost de acord cu pledoaria lui Chasseneuz.

S-a stabilit că problema avea să fie reexaminată după ce șobolanii vor fi citați în mod corespunzător. Citațiile aveau să fie lansate din fiecare amvon din Autun.

Această măsură ar fi trebuit să fie suficientă pentru ca fiecare șobolan să fie considerat notificat. Preoții au făcut ce le-a cerut instanța și au lansat citațiile, însă cînd a sosit vremea unei noi audieri – nici urmă șobolan.

Avocatul: „Șobolanii nu au venit la proces de frică”

„Bineînțeles că nu au venit! Se tem pentru viețile lor”, a declarat Chasseneuz.

Avocatul tenace a explicat că clienții săi au ignorat chemările deoarece nici un acuzat nu era obligat să-și riște viața apărînd în fața Tribunalului și acest lucru era valabil și în cazul șobolanilor.

În definitiv, ca să ajungă la locul procesului, trebuia ca șobolanii să iasă la lumina zilei, unde cîinii și pisicile abia așteptau să-i terfelească. Prin urmare, absența lor în acea zi era justificată.

Încă o dată, judecătorii au constatat logica argumentului și au amînat din nou cauza. Din păcate, documentarea cazului se oprește aici. Nu se știe ce s-a întîmplat la cea de-a treia audiere, care probabil că a fost și ultima.

Și-au încuiat sătenii pisicile și cîinii ca să le ofere rozătoarelor șansa de a ajunge la Tribunal? Dacă da, este oare posibil ca vreun șobolan să fi „luat parte” la proces, după ce ieșise la iveală la momentul inoportun, căutînd mîncare? Putem doar să presupunem.

Cazul poate părea extraordinar și chiar prostesc, însă a fost folosit drept precedent într-un proces ulterior în care au fost implicați oameni.

În Noiembrie 1540, cînd Chasseneuz era președinte al Parlamentului din Provence, în Franța a avut loc o campanie a catolicilor împotriva protestanților. Cîțiva protestanți din orașul Merindol au decis să ignore o citație, iar instanța de judecată a ordonat ca întregul oraș să fie ars.

80 de familii au fost condamnate, dar seniorul de Arles a susținut un discurs înflăcărat în fața lui Chasseneuz, aducîndu-i aminte de comportamentul său din timpul procesului șobolanilor.

Dacă șobolanilor li s-a dat posibilitatea să fie audiați, argumenta seniorul, atunci oamenii aveau și ei acest drept. Oare protestanților din Merindol nu li se putea asigura un drum lipsit de primejdii ca să poată ajunge la audieri?

Chasseneuz a fost mișcat de discurs și de referirea la cazul șobolanilor. A anulat ordinul de incendiere a satului și l-a convins pe Regele Franței să amîne sentința pentru o perioadă nedeterminată.

Din nefericire pentru locuitorii din Merindol, după ce Chasseneuz a murit, succesorul său a avut grijă ca sentința să fie pusă în aplicare. Inițial, le-a oferit sătenilor posibilitatea de a emigra în Germania, însă apoi s-a răzgîndit și a făcut satul una cu pămîntul, ucigînd toți locuitorii.

Cazul șobolanilor din Autun i-ar putea face pe mulți să clatine din cap a nedumerire și să acuze legea de prostie, însă adevărul este că ar trebui să aibă un efect opus: acest caz trebuie să ne amintească de faptul că dreptatea este pentru toți, indiferent de statut sau specie.