Petru Rareș domnitor, la inimă mi-a picat tronc, de cînd am vizitat trei nestemate mănăstiri colorate pe din afară, adică Moldovița, Sucevița și Voroneț. Cînd am presupus și din sfatul cui acest bărbat s-a înscăunat în istorie nu numai ca domnitor, dar și ca om de înaltă cultură religioasă, mi-a picat tronc și în conștiința națională. Și așa am început al urmări pe Petru Rareș peste tot, adică în literatură. Cele aflate despre el și minunata lui soție Elena Ecaterina, tot ea Cătălina, am prezentat anterior tot în acest frumos ziar Moldova Suverană. Mica, dar atît de importantă noutate despre Petru Rareș aflată din manualul „Istoria Princiaptului Moldovei” de profesorul Ioan Albineț de la Academia Mihăileană, publicată în 1845, m-a încurajat să revin la simpatia mea voievodală, Petru Rareș.

Pentru început menționez că, știind importanța operei academice – manualul, care e mai presus decît altă carte, fiindcă din ea nu numai se citește, dar și se învață la școli, licee și facultăți, înclin a crede cel mai mult în legenda despre întronarea lui Petru Rareș – fiul biologic a lui Ștefan cel Mare și Sfînt, recunoscut de posteritate cu maximă absolutivitate.

Pentru comparație expun prima legendă, numită de mine poporană ca să o apreciem pe a doua numită tot de mine profesională, adică mai domnească.

Legenda întronării lui Petru Rareș de la C.Gane, în care nici el nu credea: „Era un pescar și, venind într-o zi de la Prut cu carele încărcate de pește să le vîndă în Hîrlău, iată că se pomeni cu boierii în cale care i se închinară, zicîndu-i că el este fiul lui Ștefan cel Mare și de-acum înainte o să le fie Domn”.

Legenda de la I.Albineț, în limba lui originală, despre întronarea lui Petru Rareș și în care el chiar credea este: „După stîngerea dinastiei lui Dragoș, cu moartea cea fără clironomi a lui Ștefan (clironóm din ngr klironómos – moștenitor al unui bun, drept), nobilii țării se aflau la mare nedumerire pentru alegerea unui Domnitoriu. Driptul moșenirii se păzi pînă la această epohă cu mare luare aminte, și numai neînvoirea ce se nășea între mădulările familiei domnitoare pentru apucarea tronului, au dat oare care dript nobililor de a se amesteca la a lor suire pe tron. În asemenea împrejurare cînd toți nobilii erau întruniți pentru alegerea unei altii dinastii, de odată ce ivi în mijlocul lor o femeie ce era muma unui pascar sarac numit Petru Rareș. Aceasta spre mirarea tuturor arătă un înscris a lui Ștefan cel Mare prin care ea se scutea de tot feliul de dare, iar pe fiul ei Petru îl mărturisea a fi adevărat fiu al său. O asemene descoperire pricinui mare bucurie între nobili și cu toții dintr-o unire l-au ales pe acesta de Domnitor Moldaviei. Petru Rareș pronumit Maji, după meseria lui, deși din pascar ajunse a fi Domnitor, totuși din fapte se vede că au fost înzestrat cu aceste talenturi”.

Profesore Albineț mulțumim cu plecăciuni pentru minunata legendă în care apar atîtea șiretlicuri bune de știut de la mic la mare: respectul lui Ștefan cel Mare pentru Maria din Hîrlău, lăsînd-ui un înscris asupra fiului lor Petru. Sau istețimea mamei lui Petru de-a obține dovada în scris, cum că fiul ei este din os și sînge domnesc. Adevărul nu-l mai află nimeni, de aceea să luăm de bune șiretlicurile din legendă și să le tălmăcim drept și frumos.

Maria, soția unui bărbat cu numele Rareș (după toți), sau poate muma băiatului cu două nume Petru Rareș (după Albineț), era nu numai crîșmăriță și tîrgoveață de la curtea domnească din Hîrlău, dar se pare și cultă, supraveghind politica Țării Moldovei. A urmărit domnia fratelui de pe tată Bogdan și a nepotului de pe acest frate Ștefăniță. Cu atît mai mult că Ștefăniță, era prea tînăr urcat pe tron și prea fără experiență ca să nu facă greșeli și să-i pice capul de curînd. Capul nu i l-o tăiet, dar se pare că otravă a băut și la 21 de ani moartea l-o știut. De aceea, Maria a știut exact cînd să se afișeze în fața nobilior țării cu înscrisul lui Ștefan cel Mare și așa să-și urce fiul pe tronul Țării Moldovei.

Tot așa meditînd ajung la o altă presupunere, cum că Maria avea o autoritate bună, dacă a fost întîlnită cu bucurie de nobilimea domnească și i-au recunoscut imediat înscrisul lui Ștefan și pe Petru bun de Domnitor. Aici se încadrează bine și prima legendă: mama lui, departe de tinerețe, dar încă foarte ageră la Curtea domnească. Fiul ei Petru, poate nici nu era chiar atît de sărac, dacă maică-sa era tîrgoveață. Mai departe. Se afla la pescuit în Prut! Poate se afla cu afacerile pescăreșt prin țară, odată ce fu întîlnit cu carele pline de pește. Lucruri total diferite. Altă dovadă, peștele din Țara Moldovei, se știe că era unul din monopolurile ținute de Ștefan cel Mare și nu este exclus că au fost preluate de harmicul fecior, așa cum Ștefăniță se zice că făcea bani din negoțul cu pietre scumpe. Astfel, a fost atît de posibil să-i fi alergat boierimea în cale, fiindcă domnia era aranjată de mama lui la curtea domnească din tîrgul Hîrlău.

Chiar dacă nu putem dovedi, oricum este atît de frumos că: (i) Petru Pareș a fost căutat de boierime pentru a fi ales domnitor în Țara Moldovei și nu ca alții care s-au urcat cu galbeni răsturnați la picioarele turcilor; (ii) prof. Albineț a inclus în legendă pe mama lui Maria, chiar dacă a fost ibovnica lui Ștefan cum scria G.Gane: „Deși în timpul căsătoriei lui cu Maria Basarab, Ștefan era trecut demult de vîrsta maturității, totuși vioi la suflet și la trup, el mai avea ibovnice. Cea mai cunoscută din toate era întreținuta lui din Hîrlău, Maria, nevasta unui negustor de pește, numit Rareș. Deseori se abătea Vodă de la Suceava la Hîrlău să-și vadă iubita, dacă nu cumva o fi luat-o, în vremea din urmă, la Curte la el”.

Așadar, Petru lui Maria Rareș cu Ștefan cel Mare, a avut norocul să se nască în 1483 dintr-un tată de 45 de ani, tot el de cîțiva ani însurat cu o tinerică Maria-Voichița și tot el bunel c-am pe atunci de pe fiica lui Elena. Amintesc oarecum de triunghiul amoros britanic: prințesa Diana – tînără, frumoasă, deșteaptă și fertilă; prințul Charles de Wales doar fertil; Camilla, doar deșteaptă, dar prințul a tînjit după ea toată viața.

De adăugat ar mai fi, dar sînt suficiente aceste surse: Albineț și Gane, ca să presupunem că Maria Rareș a fost o femeie deosebită, posibil din boieri de țară. Petru a avut model de familie și așa se explică cum de soția lui Elena avea multă parte de cuvînt în viața lor comună și domnească. El a crescut pe lîngă părinți ca un fiu destoinic, fiind bun de înaintat și domnitor.

Chipurile reale ale acestor personalități istorice moldave nu există, decît fanteziile artiștilor lăsate pe icoane, fresce și odoarele bisericești, ca și poveștile noastre pe hîrtie de ziare. Dar sînt sigură că Maria Rareș era tînără, cel puțin în jumătate cît domnitorul Ștefan. Sigur și frumoasă, altfel n-o căuta una două vodă pe la Hîrlău. Avea și un har al Domnului, din care se pare că se adăpa și împăratul Ștefan. Zic așa fiindcă din mulții copii presupuși al domnitorului Ștefan, doar acestui băiat i-a jucat soarta festa de s-a înscăunat trainic de tot în istoria Țării Moldovei.

Altceva. Petru Rareș avea 21 de ani cînd i-a murit tata biologic, adică nu numai că-l țimea minte, dar a apucat să învețe de la bătrînul domnitor Ștefan politica țării, a dușmanilor și a vecinilor. A fost și ostatec la turci din partea tătîne-său. Oare nu e o dovadă că a fost recunoscut ca fecior a lui? Și a revenit în țară sănătos și mintios. A boierit cum a putut, s-a însurat cînd bine i-a picat și cuminte așteptat 23 de ani ca fratele Bogdan și nepotul Ștefăniță să-și termine urcatul și scoborîtul de pe tronul Țărei Moldovei. În acești ani trebuia să facă ceva și dacă a măjerit (comerțul cu pește), de unde i s-a tras și porecla, apoi nu știu ce-i rău aici. Rezultă că a lucrat și a cunoscut arta comerțului, ceea ce era, reamintesc, moștenirea de la părinți.

Acest fecior a domnit dedouă ori peste 17,2 ani, cu puțin mai mult decît ceilalți (Bogdan 16,8 ani și Ștefăniță 9,9 ani). A doua oară s-a însurat nu cu oricine, dar cu o crăiță sîrbească. Și l-a vrut Elena de soț, și copii i-a născut și biserici i-a zidit și la frescă murală pe exterior la îndemnat. A meritat bărbatul și gata.

Păcat doar că cele mai importante femei din viața lui: mama și soția, documentate oficial, să fie atît de neglijate. Ici colea cîte o idee două despre ele și în rest toată lauda se toarnă peste Petru Rareș. Mii drag omul, după cum se vede, dar și femeile lui (mama și soția) merită laude aparte. Lăsănd într-o parte înscrisul lui Ștefan arătat de mama lui, totuși el a fost vrednic, mai bine sau mai rău, să fie domnitor atîțea ani și a murit de moarte bună, nu ca alții din tăietură de cap, otrăvit, mazîlit, înnecat și tot așa.

Profesorul I.Albineț a știut mai multe decît a scris, fiindcă între moartea lui Ștefăniță (14.I.1527) și întronarea lui Petru Rareș (20.I.1527) este o săptămînă pe mijloc, fapt nesesizat de mulți. Timp în care mama lui a prezentat înscrisul la nobilimea Țării Moldovei și așa Petru Rareș, cu mare bucurie a fost întronat de boieri și Mușatinii au continuat să mai domnească nițel.

Dr.conf.univ. Asea M. TIMUŞ