PESTE O MIE DE OPERAŢII AU FOST EFECTUATE ÎN NOUL BLOC CHIRURGICAL AL SPITALULUI REPUBLICAN

Peste o mie de operaţii au fost efectuate în noul Bloc chirurgical al Spitalului Clinic Republican, din data de 6 mai, cînd a fost inaugurat edificiul, a anunţat astăzi la Chişinău Andrei Usatîi, ministru al Sănătăţii, în cadrul unei întrevederi cu o delegaţie a Băncii Mondiale. “Primele intervenţii chirurgicale au fost făcute la 12 mai, fiind salvate două vieţi, ambii pacienţi fiind operaţi de urgenţă. În luna iulie curent au fost operaţi cu succes trei copii, diagnosticaţi cu malformaţii congenitale grave”, a menţionat Andrei Usatîi. Potrivit ministrului Sănătăţii, astfel de intervenţii chirurgicale au devenit posibile datorită noilor oportunităţi, apărute odată cu deschiderea noului Bloc operator. Blocul are 16 săli de operare, inclusiv o sală hibrid, cu cele mai moderne tehnici non-invazive şi mini-invazive, care permit efectuarea celor mai complexe intervenţii chirurgicale la inimă, sistemul nervos, transplanturi, ortopedice, abdominale, ORL. Noul Bloc Operator din cadrul Spitalului Clinic Republican este rezultatul unei investiţii, realizate de Guvernul Republicii Moldova, Compania Naţionale de Asigurări în Medicină, precum şi a partenerilor externi - Uniunea Europeană, Banca Mondială, Guvernele Austriei şi Japoniei, Agenţiei de Cooperare şi Coordonare a Turciei. Costul total al proiectului se estimează la 30,4 milioane de euro.

Sursa: Moldpres