Perseide 2019: Curentul de meteori atinge nivelul maxim in noaptea de Luni spre Marti. Cele mai bune ore pentru observarea fenomenului

Perseidele ajung la momentul maxim în 2019 în noaptea dintre 12 şi 13 August potrivit specialiştilor de la NASA. Astronomii de la Observatorul ”Vasile Urseanu” explică de ce preferă termenul de ”curent de meteori” evitînd să vorbească despre o ”ploaie de stele”.

Perseide 2019. În luna August, în 11, 12 sau 13 se produce maximul curentului Perseide. Este cel mai celebru curent de meteori, pentru că perioada în care pot fi văzute se suprapune cu concediile şi cei mai mulţi oameni pot sta pînă tîrziu să privească Cerul. Acest curent produce între 50 şi 80 de meteori pe oră, existînd şi ani cînd activitatea este mai numeroasă.

În mitologia greacă, Perseu era fiul Danaei şi al lui Zeus, care pentru a ajunge la aceasta, a luat forma unei ploi de aur. Momentul de glorie a lui Perseu a fost cel în care a înfruntat cu mult curaj şi dibăcie Gorgonele. Pus în dificultate de faptul că privirea Meduzei poate transforma pe oricine în stană de piatră, acesta s-a folosit de scutul primit de la Atena. Privind reflexia gorgonei în scut, Perseu a reuşit să-i taie capul, ieşind învingător din această aventură primejdioasă. De fapt legătura cu figura mitologică este întîmplătoare pentru că meteorii au primit numele de la constelaţia Perseu, din dreptul căreia îşi fac apariţia. Dar între constelaţie şi acest curent de meteori nu este nici o legătură. Pentru Perseide perioada de activitate este între 17 Iulie şi 24 August. În această perioadă se pot observa, pe lîngă meteorii ce nu aparţin unui curent (sporadici), şi meteori ce par că vin din constelaţia Perseus.

Perseide 2019. Potrivit informaţiilor oferite de Observatorul Astronomic român „Amiral Vasile Urseanu”: ”Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dîra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul cînd intră în atmosfera Pămîntului. Pentru o fracţiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pămînt se numeşte meteorit.

Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, cînd trece pe lîngă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu”.

Maximul curentului va veni cîndva în noaptea de 12 spre 13 august. Cea mai buna perioadă de observare este dupa miezul nopţii pînă dimineaţa. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o „perseidă”, notează specialiştii.

Perseide 2019. Anul acesta Luna se apropie de faza maximă de pe 15 august astfel că lumina satelitului natural va îngreuna observarea curentului de meteori.

”Pentru vedea meteori nu aveţi nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să staţi întins, un sac de dormit sau un şezlong. Vă mai trebuie îmbrăcăminte groasă pentru că nopţile de August sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cît mai mulţi meteori, este nevoie să priviţi cerul măcar o oră. Cu cît observaţi mai mult cu atît vedeţi mai mulţi meteori. Desigur, uneori este binevenită o pauză scurtă pentru dezmorţire”, scriu specialiştii de la Observatorul astronomic ”Vasile Urseanu” .

Urmărind bolta cerească veţi vedea stelele şi Calea Lactee. Uneori o dîra luminoasa, ce va dura mai puţin de o secundă, se va vedea printre stele. În vechime părea că una din stelele de pe cer a căzut, de aici venind numele de „stea căzătoare". Desigur că stelele nu au cum sa cadă, de fapt aţi observat o particulă foarte mică, sub 1 mm diametru, care a intrat în atmosfera Pămîntului şi la frecarea cu aerul a făcut ca acesta să emită lumină (ionizare).

Aceiaşi specialişti explică faptul că în timpul unei ploi de stele se pot observa cîteva mii de meteori pe oră, acestea fiind foarte rare, în vreme ce Perseidele permit celor din zonele cu cer curat, să vadă maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din oraşe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.