Unul dintre actorii mei preferaţi din epoca sovietică, Armen Djigarhanean, ajuns la onorabila etate de 82 de ani se declară profund dezamăgit de a treia sa nevastă, faţă de care este mai în vîrstă cu aproape jumătate de secol. De fapt este vorba de o poveste, anunţată iniţial ca un „romance”, despre cum iubirea poate ceda anilor, şi finalizată ca un „horror” de toată greaţa, care deja vreocîteva săptămîni nu iese de pe ecranele televiziunilor ruseşti, urmărite cu multă atenţie de moldoveni, chiar dacă din cînd în cînd mai auzim că acestea se vor închide pe motiv că ar fi propagandistice. Deocamdată însă nu se întîmplă, de aceea cunoaştem cu lux de detalii toate dedesubuturile dormitorului şi nu numai din familia faimosului actor.

Televiziunile ne arată în culori cum „hoaţa fără chip de om, a vrut să-l prădeze şi să-l desfiinţeze pe el”, folosindu-se de boala actorului şi unele modificări mentale apărute ca urmare. Auzim practic în fiecare seară cît de meschin şi potlogăreşte a procedat ea. Sărmanul artist de regulă este prezentat ca victimă.

Acum apar întrebările: toată dragostea şi aprecierea faţă de îndrăgitul actor nu mă împiedică oare să judec la rece? Nu. Cred în toată această urîtă istorie larg mediatizată de presă? Bineînţeles! 100%! Numai că iată compasiune şi milă găsesc în mine mai puţin decît aş vrea. Chiar dacă este vorba de un bătrîn bolnav, minţit cu multă cruzime.

Da, sînt absolut sigură că această femeie între două vîrste, cu un prenume destul de pervers Vitalina (pentru mine cel puţin) angrenat şi de un nume dublu, o tipesă care nu impresionează absolut prin nimic, nici intelectual, nici fizic, a reuşit să deruleze o profitabilă afacere de talie destul de josnică şi mîrşavă, de-al fraieri pe celebrul moşneag de bani. Şi totuşi, chiar dacă-mi dau perfect seama că la mijloc e un banal interes material, nu mi-i milă deloc de Djigarhanean.

La ce-a sperat moşulică? Ce-a dorit? Dragoste? De la femeia care-i poate fi nepoată?! Asta-i cam la fel de pervers ca şi prenumele Vitalina.

Uneori chiar mi-i interesant, de unde au luat această aberaţie o serie de bărbaţi că anumite femei n-au nevoie de o viaţă normală şi adecvată, care să includă şi acelaşi sex periodic? De unde şi-au închipuit ei că anumite femei de mici copile au visat să trăiască cu tataie, împărtăşind pînă la moarte o profundă şi fidelă dragoste platonică? Mare prostie. Trăind cu tataie o femeie poate nutri orice fel de sentiment, mai puţin dragostea ceea la care se referă poeţii. Cu acea dragoste, de regulă, femeia poate iubi doar bărbatul pe care îl şi mai doreşte trupeşte. Faţă de tataie care a schimbat al nouălea deceniu poate fi vorba de oricare aspiraţie – bani, carieră, imobile, maşini, colecţii valoroase, terenuri scumpe, afaceri – orice, numai nu dragoste. Alte motive în acest sens o femeie normală nu are, n-a avut şi nici nu poate avea vreodată.

Din care cauză cred că ceea ce s-a întîmplat în familia Djigarhanean este un fenomen firesc şi normal. Oare chiar a crezut îmbătrînitul talent că la mijloc poate fi altceva? În acest caz dar este clar că facultăţile mintale ale actorului au şovăit şi el are nevoie urgentă de un tutore.