Pentagonul avertizeaza Ankara asupra unor ”consecinte grave” dupa testarea sistemului de aparare rus S-400

Statele Unite au avertizat, Vineri, că relaţiile cu Ankara ar putea fi grav afectate ca urmare a testării recente de către Turcia a sistemului de apărare rus S-400, transmite AFP, potrivit agerpres

„Departamentul american al Apărării condamnă în cei mai fermi termeni testarea sistemului de apărare antiaeriană S-400 realizată de Turcia pe 16 Octombrie, testare confirmată astăzi de Preşedintele Erdogan”, a declarat un purtător de cuvînt al Pentagonului, Jonathan Hoffman.

„Poziţia noastră a fost întotdeauna clară şi nu s-a schimbat: un sistem operaţional S-400 nu este compatibil cu angajamentele asumate de Turcia ca aliat al Statelor Unite şi al NATO”, a adăugat Hoffman.

„Ne opunem ca Turcia să testeze acest sistem. Aceasta ar putea avea consecinţe grave pentru relaţiile noastre de apărare”, a continuat purtătorul de cuvînt al Pentagonului.

Presa turcă a informat despre efectuarea pe 16 Octombrie a primului test al modelului S-400, a cărui achiziţie de către Ankara a nemulţumit profund SUA şi alţi aliaţi ai Turciei din cadrul NATO. Testarea a fost confirmată oficial pentru prima dată Vineri de Preşedintele Erdogan. „Este adevărat, aceste teste au fost efectuate şi vor continua”, a declarat şeful statului turc reporterilor din Istanbul. Nu vom cere opinia SUA pentru asta”.

Achiziţia sistemului S-400, într-un context de apropiere a Turciei de Rusia, a provocat fricţiuni în relaţia Ankarei cu mai multe ţări occidentale, care au evidenţiat incompatibilitatea sistemului produs de Rusia cu dispozitivele NATO.

Ca răspuns la livrarea primei baterii anul trecut, SUA au suspendat participarea Turciei la programul de fabricare a avionul de război de ultimă generaţie F-35, considerînd că S-400 i-ar putea descoperi secretele tehnologice.

„Turcia a fost deja suspendată din programul F-35, iar S-400 rămîne o barieră semnificativă în calea oricăror progrese în alte domenii ale relaţiilor noastre bilaterale”, a conchis Hoffman.

Totodată, Washingtonul a ameninţat Ankara cu sancţiuni în cazul activării sistemului de apărare S-400.

Informaţiile despre recenta testare i-au determinat pe susţinătorii impunerii de sancţiuni Turciei să solicite Executivului american adoptarea de măsuri.