PENSIONARII VOR BENEFICIA DE AJUTOARE MATERIALE

Pensionarii vor beneficia de ajutoare materiale cu prilejul Zilei Internaţionale a persoanelor în vîrstă, marcată la 1 octombrie. Potrivit Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în anul curent pentru acordarea ajutoarelor au fost alocate şase milioane de lei din mijloacele Fondului republican de susţinere socială a populaţiei. Nadejda Boboc, director al Fondului, a declarat pentru agenţie că beneficiarii vor fi selectaţi în baza principiului vulnerabilităţii, adică în funcţie de vîrstă şi de mărimea pensiei. Ajutoarele vor fi acordate prin intermediul fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei. Categoriile beneficiarilor şi mărimea acestor ajutoare urmează a fi stabilite la nivel local. În anul 2013, de asemenea alocaţii au beneficiat circa 19500 de persoane. Pentru aceasta, au fost alocate 5,8 milioane de lei.

Sursa: Moldpres