Cine vor fi viitorii credincioşi

Autor: Mihai CONŢIU

Este binecunoscut faptul că orice Biserică rezistă în timp prin dogme. Uneori trebuie să treacă sute de ani ca unele dintre ele să fie revizuite. Timpul a demonstrat că în războiul necruţător cu Ştiinţa Biserica este cea care a pierdut. Rareori ajunge Biserica să-şi asume responsabilitatea pentru masacrărilor făcute împotriva „ereticilor Ştiinţei”. Inevitabil, pe zi ce trece, Biserica se află în faţa a noi şi noi provocări. Cu cît omul călătoreşte mai adînc în Spaţiu şi Timp şi cu cît mai mult se dezvoltă Ştiinţa, tot cu atît mai mult Biserica este văduvită de „profunzimi dogmatice”.

Biserica şi credincioşii ei

Vorbind despre ortodoxismul european, constatăm că, exceptînd Grecia, ţările ale căror cetăţeni sunt de religie ortodoxă n-au participat la construcţia Uniunii Europene. Acest lucru este o consecinţă a contextului politic geostrategic determinat la Conferinţa de la Yalta, cînd Roosewelt şi Churchill au cedat lui Stalin Europa de Est şi de Sud-Est, zone rămase în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice.

Astfel, credinţa în Biserică a populaţiilor din Vest şi Est a evoluat în planuri paralele, în două lumi opuse fundamental. Este binecunoscută represiunea suportată de Biserică în fostele state comuniste, la fel de bine cum este ştiută şi libertatea religioasă din ţările occidentale. Este extrem de relevant faptul că în Proiectul de Uniune Europeană Biserica nu are rolul determinant pe care şi l-ar dori lumea ortodoxă (mai ales) Est-europeană.

Neparticipînd la construcţia Uniunii Europene, ţări ortodoxe ca România sau Bulgaria, de exemplu, inclusiv cele aspirante la acest statut, nici nu au sau nu vor avea mecanisme de impunere a vreunui „proiect religios” la nivel comunitar oficial, legic.

După anii 1989-1991, libertatea religioasă dobîndită de lumea ortodoxă din spaţiul ex-comunist s-a transformat mai curînd într-un marketing politico-religios profitabil şi sub aspect financiar. Represiunile prin care trecuse Biserica Ortodoxă, reale, cunoscute şi intens mediatizate, au fost folosite de mulţi capi ai Bisericii drept pretext de „revanşă ecumenică”. Sunt cunoscute pretenţiile revoltătoare faţă de stat ale opulentei Biserici Ortodoxe Române. Bogăţia Bisericii rivalizează cu bogăţia statului. Nu laicii şi statul subminează autoritatea Bisericii, ci tocmai slujitorii acesteia.

Mai observăm că libertatea religioasă dobîndită de lumea ortodoxă din spaţiul ex-comunist s-a transformat şi într-o subtilă dictatură religioasă în contul represiunilor îndurate. „Dreptul” Bisericii Ortodoxe de a-şi impune punctul ei de vedere îmi suprimă dreptul meu fundamental de a-i critica sau nega practicile, ceea ce intră într-o flagrantă contradicţie cu legislaţia europeană.

Paradoxal ni se pare faptul că în România sau R. Moldova, de exemplu, în sondajele de opinie, Biserica se bucură de cea mai mare încredere, însă numărul celor care merg regulat la Biserică este penibil de mic în raport cu respondenţii din mesaje. Într-un număr relativ mare, aceşti oameni merg la Biserică în Săptămîna Paştelui, de Crăciun, iar ceva mai restrîns cu prilejul unor ceremonii personale care implică grupuri restrînse – nunţi, botezuri sau înmormîntări. În Vest, însă, pentru catolici, protestanţi sau neoprotestanţi, prezenţa la slujba săptămînală de la Biserică face parte din ritualul aproape instinctual al credincioşilor.

În Occidentul civilizat, relaţia Biserică-cetăţean este extrem de onestă, iar negările, contestările şi, fireşte, dezicerile, sunt admirabil de amiabile, fireşti. Dr. Nigel Barber, un cercetător irlandez, este sigur că ţările dezvoltate vor renunţa complet la religie, iar asta cauza satisfacerii nevoilor personale şi a accesului la educaţie şi informaţie. Potrivit acestuia, dispariţia religiei va avea loc pînă în 2040. Barber a analizat evoluţia ateismului în 137 de ţări şi a constatat că fenomenul s-a dezvoltat în ultimele decenii. Conform dr. Nigel Barber, „pe măsură ce oamenii au început să trăiască decent şi în siguranţă, credinţa a intrat în declin".

Potrivit studiului făcut de Barber, în Suedia, 85 la sută din populaţie este atee, iar în Danemarca sunt 80 la suta de atei. În topul statelor care renunţă la religie se mai află Norvegia, cu 72 la suta din populaţie care nu crede în ideea de divinitate.
"Noua tendinţă este de a înlocui religia cu divertismentul şi sportul. Reţelele sociale, cum este Facebook-ul, distrug religia, pentru că sunt capabile să răspundă angoaselor narcisiste moderne atunci cînd religia nu are un răspuns clar", spune dr. Nigel Barber. Ca o ironie a sorţii, pînă şi preoţii au început să folosească Facebook!

Relevant este faptul că ţări civilizate şi protestante ca Anglia, Olanda, Germania sau Ţările Nordice, dar în special Germania de Est, Cehia şi Estonia, sunt cele mai atee din lume. Australia şi Canada au suferit şi ele o de-creştinare accelerată, inclusiv în rîndul minorităţii catolice.

Rit vechi şi nou

„Calendarul bisericesc de rit vechi, potrivit părintelui Cleopa, nu s-a schimbat, ci s-a îndreptat, căci avea mare nevoie de îndreptare. Acest calendar a fost întocmit de filosoful păgîn Iulian Sosigene din Alexandria, în anul 44, înainte de venirea Domnului, din porunca împăratului Romei, Iulius Cezar.

Acest calendar a fost întocmit la acea vreme potrivit cu izomeria (Echinocţiul), care era la data de 24 Martie şi 24 Septembrie. Dar după întocmirea acestui calendar, astronomii au observat că acest calendar rămînea în urmă, faţă de calendarul ceresc, la 300 de ani cu o zi şi cu o noapte.

Deci, creştinii încă de pe vremea Sfinţilor Apostoli nu se mai ţineau de Echinocţiul calendarului Iulian (cel vechi), care, după cum am văzut, rămînea în urmă. Aşa că Sfinţii Părinţi de la Niceea fac prima îndreptare a calendarului Iulian – după cum şi Sfinţii Apostoli mai înainte de ei au făcut-o – şi echinocţiul cel de la 24, 23 şi 22 Martie, găsindu-l in urmă cu trei zile pînă la venirea lor, îl fixează la 21 Martie unde era atunci.

Rămînerea în urmă a calendarului era cunoscută în Biserica noastră cu sute de ani înainte. Acest lucru se arată în mărturia arhimandritului Nichifor, care, la sfîrşitul Ceaslovului tipărit în anul 1816, arată că din cauza greşelilor calendarului şi Pascaliei vechi suntem cu 13 zile în urmă.

În anul 1923, s-au adunat la Constantinopol, într-un Sinod, reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetînd cu frica lui Dumnezeu şi cu amănunţime chestiunea calendarului Iulian şi văzînd că prin îndreptarea lui nu se aduce nici o ştirbire dogmelor, canoanelor Bisericii şi rînduielilor Sfinţilor Părinţi şi că, prin rămînerea în urmă a calendarului de la 21 la 8 Martie, se calcă rînduiala stabilită de Sfîntul şi Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotărît cu toţii să îndrepte calendarul Iulian şi să aducă Echinocţiul de la 8 Martie la 21 Martie cum este acum.

Hotărîrea a fost primită de toate Bisericile Ortodoxe, care au luat parte la Sinod, prin mitropoliţi, episcopi şi delegaţii lor, urmînd ca fiecare Biserica să facă îndreptarea calendarului cînd va găsi vremea potrivita. Astfel, în anul 1924, la 10 Martie, a îndreptat calendarul Patriarhia ecumenica de Constantinopol şi Biserica Greciei. Apoi, pe rînd, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei şi în anul 1924, în Octombrie, a îndreptat calendarul şi Biserica Ortodoxă Română, socotind ziua de 1 Octombrie drept 14 Octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care rămăsese în urma calendarul Iulian.

Sfintele Paşti le serbăm odată cu creştinii care ţin stilul vechi din celelalte ţări, pentru unitatea şi pacea Bisericilor noastre surori, care încă nu au îndreptat calendarul, precum Biserica Rusa, Biserica Ierusalimului ş.a. Căci aşa s-a făcut înţelegerea la Moscova, în anul 1948, la Sinodul Panortodox, unde au fost de faţă aproape toate Bisericile Ortodoxe, prin reprezentanţii lor."

Cum se salvează Biserica Ortodoxă de rit vechi?

Habotnicismul Bisericii Ortodoxe este prea bine cunoscut, dar este de mirare faptul că nu are ochi să-şi vadă propriu viitor, mai ales că Dumnezeu le este Călăuzitorul. În R. Moldova, de pildă, cu riscul evident de a-mi atrage alte nefireşti, în fond, şi nejustificate adversităţi din partea unei anumite grupări a clerului politizat, constat că, aşa cum spuneam mai sus, ortodoxia renăscută din oprimarea sovietică s-a transformat mai curînd într-un marketing politico-religios profitabil şi sub aspect financiar. Scriu, se înţelege, generic, iar asta pentru că ştiu destui clerici oneşti, al căror „păcat” suprem al lor este acela că nu sunt la „butoanele de comandă ale Patrafirului Suprem”.

Am invocat, ceva mai sus, cîte ceva despre ideea prin care să vedeţi logica existenţei celor două tipuri de calendare – stilul veci şi cel nou! În R. Moldova, absolut bulversant după 1991, au fost admise, tacit, iar mai recen oficial, aniversările religioase în ambele stiluri ritualice. Este vorba, în primul rînd, de sărbătorirea Crăciunului pe 25 Decembrie şi 7 Ianuarie. Vorbind la nivel majoritar, moldovenii SIMT stilul de rit vechi, dar ce ne facem cu „păcatul” numit Revelion, care antedatează Crăciunul din 7 Ianuarie? Oare nu aici Biserica pe stil vechi este cea care trebuie să se gîndească la propriul ei viitor ecumenic în raport cu laicii? Sigur că nu se gîndeşte!

În acest caz, este vorba despre cîteva elemente laice determinante. Oricît ar părea de vulgare sau „lumeşti” pentru această Biserică, dacă nu le ia în consideraţie, riscă să devină o Biserică de discotecă, adică formală. Satele se îngroapă încet, în pămînt, în detrimentul Bisericii, care-şi fundamentează dominaţia pe ignoranţa ţăranilor şi datină. În acest timp, cosmopolitismul oraşelor transformă Biserica în show, iar mai-marii Bisericii mizează exclusiv pe protecţia politicienilor temători de o formală şi şantajistă anatemizare.

Biserica Ortodoxă majoritară din R. Moldova, în speţă Mitropolia Moldovei, respectă din plin calendarul creştin-ortodox de stil vechi, dar a fost nevoită să admită şi impunerea ritului nou prin implicarea activă a Bisericii Ortodoxe Române, prin Mitropolia Basarabiei, ceea înseamnă că trebuie să dea de gîndit capilor Mitropoliei Moldovei, iar asta din perspectiva viitorului activ al acesteia.

Ne vom opri doar la un singur exemplu „subversiv”: Revelionul! După cum bine se ştie, Revelionul este sărbătorit în întreaga lume în noaptea dintre 31 Decembrie şi 1 Ianuarie. Unde-i ipocrizia Bisericii Ortodoxe de stil vechi?

Conform dogmelor ortodoxe de stil vechi, creştinii sunt în post, iar asta din cauză că ei sărbătoresc Crăciunul pe data de 7 Ianuarie. Aşadar, de Revelion, ei sunt în post! Acum, ca un laic normal, întreb: Cît de idiot, concesiv sau complice poate fi un preot creştin-ortodox ca să admită că fiii sau fiicele lui nu beau o şampanie şi nu mănîncă o friptură în noaptea Revelionului?

Vedeţi că avem de-a face cu un păcat premeditat chiar de către Biserică? La nivel mondial, Biserica Ortodoxă de stil vechi ştie că Anul Nou îl aniversează pe data de 1 Ianuarie, atunci de ce nu-i apără pe enoriaşii ei de acest iminent păcat al nerespectării Postului Crăciunului din 7 Ianuarie, de pildă, prilejuit de sărbătorirea iminentă a Anului Nou pe stil nou? Cîţi preoţi ai Bisericii Ortodoxe de rit vechi, care îngînă litanii, pe 14 Ianuarie, cînd este Sf. Vasile, au sărbătorit, împreună cu familia, Revelionul pe stil vechi cu familia şi l-au ignorat cu desăvîrşire pe cel din noaptea dintre ani?

Indiferent de statistica binevoitoare în care se înscrie Biserica Ortodoxă în sondajele de opinie, erodarea ei este iminentă, în ciuda tuturor lăcaşelor de cult pe care şi le construieşte într-un număr dispreţuitor faţă de cel al spitalelor, şcolilor sau azilelor pentru orfani şi bătrîni.

Tinerii de astăzi şi cei de mîine nu vor fi „pioşii” Bisericii Ortodoxe de rit vechi, ei nu vor posti pentru Crăciunul din 7 Ianuarie, ci se vor „creştina laic” „cu dulcele păcat” al „ne-postului” din noaptea dintre ani. Cine trebuie să se schimbe sau să-şi revadă deprinderile: Tinerii care trăiesc în normalitatea calendaristică mondială civilizată sau Biserica de rit vechi politizată şi închistată în dogme depăşite şi contradictorii? Cine rămîne fără „suporteri”: Biserica de rit vechi sau societatea civilă? Se înţelege că Biserica, iar viitorul va demonstra această realitate inevitabilă! Ca să nu mai vorbim de „vraiştea spirituală” semănată în minţile tinerilor prin aceste contradicţii laico-religioase...!

Oricît de mult ar depinde „politizat” Mitropolia Moldovei de Patriarhia Rusă, aceasta ar trebui să se gîndească mai întîi la oameni, să fie onestă cu ei, să-şi analizeze cu profunzime şi evlavie perspectivele unei existenţe cît mai îndelungate şi adaptate realităţilor care o obligă la noi şi noi reconsiderări dogmatice. Va fi capabilă? Va fi suficient de puternică să renunţe la o tutelă împovărătoare, contradictorie şi puternic politizată? Greu de crezut! Interesele politice şi financiare sunt prea puternice, iar aici Dumnezeu, dreapta credinţă şi oamenii nu-şi au locul!