PAVEL FILIP, IN DIALOG CU ANTREPRENORII BELARUSI

Aflat în vizită la Parcul IT din Minsk, Premierul Pavel Filip a discutat cu oamenii de afaceri belaruși despre experiența acestora în domeniu și a relatat, totodată, despre oportunitățile și facilitățile oferite de Republica Moldova investitorilor străini.

Premierul a apreciat rezultatele obținute de autoritățile belaruse și a remarcat că experienţa acestora este un exemplu pentru Republica Moldova. De asemenea, Pavel Filip a spus că și în țara noastră urmează să fie create mai multe Parcuri IT virtuale şi a vorbit despre facilităţile oferite companiilor IT.

Parcul IT din Minsk a fost deschis în anul 2006 și în cadrul acestuia au fost dezvoltate mai multe proiecte în domeniul tehnologiilor informaționale cu renume mondial, precum Viber, Apalon și MSQRD. În cadrul Parcului activează peste 173 companii, iar facilităţile oferite au stimulat dezvoltarea start-upurilor și a întreprinderilor inovaționale.

Prim-ministrul a vizitat şi o întreprindere cu capital elvețian care produce trenuri, tramvaie, locomotive și vagoane ce sînt exportate inclusiv în spațiul post-sovietic. În context, Pavel Filip a discutat cu antreprenorii despre activitatea şi interesul acestora pentru piața din Republica Moldova.

Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului RM