(pamflet fără amendamente)

Toate-s bune şi frumoase în ţara noastră Republica Moldova, doar un lucru-i rău: că avem prea mulţi săraci. Mai ales după ce le-am făcut, încă în 2008, o lege cu privire la ajutorul social precum că statul asigură tuturor cetăţenilor un venit lunar minim garantat, numărul doritorilor de a se considera săraci creşte pe an ce trece – bătrîni, invalizi, şomeri şi alţii de teapa lor.

De fapt însă ei nu sînt săraci, ci persoane care nu doresc să lucreze, paraziţi sociali (noi aşa îi şi numim în comentariile de la media-holdingul nostru Bublika-internet-fm-tv – paraziţi) care vor să trăiască pe spinarea noastră – a deputaţilor, guvernanţilor, inspectorilor fiscali, poliţiştilor, procurorilor, judecătorilor, executorilor judecătoreşti, a tuturor funcţionarilor publici, bancherilor, avocaţilor, a oamenilor de afaceri, căci practic noi am rămas unicii care muncim.
Slavă domnului, noi am fost prevăzători şi am stipulat în legea ceea o serie de condiţii cînd venitul minim e garantat şi cînd nu prea e garantat. De exemplu, dacă omul are un loc de trai, el poate fi numit sărac?! Dacă are un cuptor cu microunde, înseamnă că îşi găteşte de mîncare, deci are ce mînca. Dacă are maşină de spălat, înseamnă că îşi spală hainele, deci are cu ce se îmbrăca. Prin analogie, nu cred să umble desculţ, chiar dacă are doar o pereche de sandale second-hand.
Şi atunci, cum să dai ajutor social unui bogătan parazit care mai şi simulează sărăcia cerînd venit minim garantat de la stat, adică de fapt de la noi?! Sigur că în asemenea cazuri ajutorul social se refuză, şi dacă individului nu-i convine, n-are decît să umble cu jalba-n proţap pe la judecăţile noastre reformate.

Unde mai pui că noi i-am îmbogăţit încă în 1995 cu un fel de hîrtiuţe numite bonuri patrimoniale şi acum ei toţi sînt coproprietari de întreprinderi! Şi aceşti bogătani ticăloşi îndrăznesc să ceară statului ajutor social!

Noi am prevăzut şi situaţiile cînd solicitantul de alocaţie socială chiar nu are nimic la sufletul lui. Nu are nici maşină de spălat, nici fier de călcat, nici aragaz, şi chiar nici locuinţă. Bine, dar toate acestea le are frate-său, soră-sa, la urma urmei o concubină sau un vecin la care solicitantul locuieşte în gazdă, deci teoretic el se poate folosi de aceste obiecte - astfel depistăm încă un bogătan parazit care a vrut să ne tragă pe sfoară, a vrut dar nu i-a ieşit, căci noi nu sîntem făcuţi de azi!

Pretinsul motiv al solicitanţilor de ajutor social este că sînt şomeri sau că pensia lor e prea mică neajungînd uneori nici la jumătate din venitul minim garantat. Dar nu v-aţi întrebat de ce sînt şomeri? Şi asta în timp ce în ţară există atîtea locuri de muncă! Ce-i drept, fără contract, fără asigurare, dar să lupte, căci e problema lor, nu a noastră! Şi de ce au pensii mici? Fiindcă s-au lăfăit toată viaţa în fotoliu de agricultor, medic, inginer, pedagog... Să muncească în sudoarea frunţii cum ne spetim noi în parlament, în guvern, în justiţie, în business şi vor avea pensii ca ale noastre!

Eu, dar nu numai eu, ci toţi ai noştri, credem că legea asta trebuie îmbunătăţită. În primul rînd, toate obiectele de lux - pantalonii, cămăşile, ciorapii dacă sînt mai mulţi decît o pereche, cizmele, căciula, fierul de călcat, telefonul mobil, computerul, maşina de spălat, bicicleta, televizorul, frigiderul, cuptorul cu microunde etc. etc. trebuie considerate ca maşinuţe de făcut bani, respectiv posesorii lor şi rudele acestora ar trebui trase la răspundere penală în cazul în care solicită ajutor social. Căci dacă ai televizor, putem considera că e o indemnizaţie de şomaj. Iar dacă ai maşină de spălat, e un adaus la pensie, nu?!

Nu am nici o îndoială că guvernul nostru cu miniştri harnici şi patrioţi va aproba, parlamentul nostru înţelept şi monolit va adopta şi preşedintele nostru energic şi grijuliu de popor cu toată armata lui de consilieri şi experţi la fel de harnici ca şi noi va promulga molcom atare modificări şi completări

Observaţiile mele (care ar putea fi confirmate de sondaje independente) arată că majoritatea beneficiarilor de compensaţii pentru transport se folosesc foarte rar de transportul public, iar din banii "economisiţi" îşi cumpără pîine. Astfel, ei îşi prelungesc nejustificat viaţa şi sărăcesc intenţionat statul, cu alte cuvinte ei ne fură permanent, în fiece lună, ceea ce e mai rău decît să furi o singură dată un miliard!

Aşadar, a venit timpul să suplimentăm numărul inspectorilor sociali astfel ca la fiecare beneficiar de alocaţie să revină cîte un revizor sau chiar cîte doi-trei (în aşa fel va fi rezolvată şi problema plasării în cîmpul muncii a multor lucrători de-ai noştri de înaltă calificare) care să supravegheze de cîte ori pe lună s-a folosit de transportul public cutare sau cutare beneficiar de alocaţie, iar în cazul depistării înşelăciunilor să dăm indicaţii procuraturii foarte independente şi Centrului Naţional Anticorupţie la fel de independent să intenteze dosare penale împotriva tuturor acestor paraziţi sociali pe care îi putem califica drept grup criminal organizat al beneficiarilor de alocaţii ce se îmbogăţesc ilicit şi practică escrocheria în proporţii deosebit de mari.

Noi deja punem în aplicare experienţa bogată de organizare a genocidului, pardon, a percheziţiilor efectuate de activiştii sovietici în anii 1946-1947 care depistau şi confiscau chiar şi cîteva kilograme de boabe de grîu sau de porumb dosite de moldovenii paraziţi doritori de a supravieţui. Statul sovietic eliberator şi-a făcut datoria faţă de noii săi cetăţeni şi astfel populaţia băştinaşă din Moldova s-a împuţinat în jumătate, ceea ce a permis creşterea unor generaţii de cadre autohtone de guvernanţi şi revizori descendenţi ai activiştilor de atunci.

La modul practic noi am anulat Legea ajutorului social încă de cînd am adoptat-o, stipulînd că autorităţile centrale pasează responsabilitatea celor locale, iar acestea dau vina pe cele centrale – nimic ingenios, e foarte simplu, dar funcţionează perfect, ca o schemă de hoţie legală.

Ne bucură (oficial zicem că ne îngrijorează şi ne întristează) faptul că în prezent o mare parte dintre băştinaşi pleacă din ţară – în medie cîte 100 pe zi. De ce spun că aceasta ne bucură? Fiindcă nu pleacă oameni cumsecade – aţi auzit cumva să emigreze cineva de la Parlament, de la Guvern, de la Banca Naţională? Asta-i! – pleacă fel de fel de paraziţi sociali, în special şomeri neînregistraţi (le găsim noi pretexte să nu-i înregistrăm, altfel dă-le indemnizaţie şi nu-i mai vezi să plece!). O altă parte de paraziţi sociali mor de foame sau iarna de frig (sînt găsiţi în stare de descompunere în casele lor sau prin diverse locuri publice, însă din păcate nu ştim numărul lor, căci în statistica noastră medicală ei figurează ca descreştere naturală, dat fiind că Academia noastră independentă n-a acceptat terminologie străină gen hipotermie, malnutriţie sau subalimentaţie). O mică parte se sinucid – cîteva sute pe an, cîte unul-doi inşi pe zi (noi le trecem în statistică drept accidente şi intoxicaţii). Să sperăm deci că în curînd în ţara noastră prosperă vom rămînea numai noi - cei care muncim fără hodină spre binele nostru şi al urmaşilor urmaşilor noştri.

Dar săracii nu vor dispărea printr-un miracol, ei trebuie ajutaţi să dispară. Lichidarea sărăcimii, sau altfel spus stîrpirea prin toate metodele descrise a tuturor paraziţilor sociali care nu-şi asigură de sine stătător venitul lunar minim garantat este un obiectiv major al statului nostru şi o sarcină primordială a guvernării. Cum s-o realizăm? Simplu: să-i pocnim cu legea asta a noastră drept în moalele capului!

Veaceslav PLUGARU