Patru pasageri clandestini, retinuți dupa ce au incercat sa preia controlul unui cargobot italian in largul Marii Britanii

Patru pasageri clandestini au fost reținuți de forțele de securitate britanice după ce aceștia au amenințat echipajul unui cargobot italian și au încercat să preia controlul navei în zona estuarului Tamisiei, informează cotidianul The New York Times, scrie mediafax. Poliția britanică a transmis că a fost alertată Vineri seară în legătură cu acest incident și după cîteva ore, în urma unei operațiuni a forțelor de securitate, controlul asupra navei a fost recăpătat, iar cei patru pasageri clandestini au fost reținuți. Autoritățile au precizat că nici o persoană nu a fost rănită în cursul operațiunii. Un reprezentat al companiei Grimaldi Lines, care operează nava, a transmis că pasagerii clandestini au amenințat echipajul cargobotului.

Postul Sky News a relatat că se crede că pasagerii clandestini s-au urcat la bordul navei în Nigeria și au cerut să fie transportați în Marea Britanie, amenințînd echipajul cu bare de fier. BBC News a transmis că echipajul s-a baricadat pe puntea de comandă a navei. Poliția din comitatul Essex a transmis că nu există indicii care să sugereze că incidentul ar fi fost unul de piraterie ori de natură teroristă.