PASARILE VAD MAI MULTE CULORI DECIT OAMENII

Ştiaţi că lumea arată cu totul diferit de ceea ce vedem noi prin ochii păsărilor? Se pare că păsările sînt capabile să vadă o culoare pe care noi oamenii nu o putem percepe.

Biologul Cynthia Teodore a încercat împreună cu echipa să recreeze ceea ce văd păsările, pentru a ne oferi o idee.

În afara fascinației care se naște din descoperire, imaginile rezultate explică și cum pot naviga păsările cu atîta acuratețe prin frunzișul des.

Spre deosebire de noi, oamenii care avem trei tipuri de receptori de culoare în ochi pentru roșu și albastru, păsările au și un al patrulea tip de receptor. Acest tip le permite să detecteze lumina violet sau UV, însă variază în funcție de pasăre.

Pentru a vedea cum percep păsările lumea, cercetătorii au fotografiat cu ajutorul unor camere multispectrale, cu filtre create special, mai multe păduri din Australia și Suedia. Imaginile sînt absolut spectaculoase.

„După cum se poate vedea în imaginile simulate de cercetători, sensibilitatea vizuală a păsărilor le face pe acestea să detecteze un contrast mai puternic între suprafețele de sus și de jos ale frunzelor, ceea ce face ca orientarea în spațiu a fiecărei frunze să fie foarte clară și 3D. Ceea ce pare să fie o masă verde pentru oameni reprezintă frunze diferite pentru păsări", spune biologul Dan-Eric Nilsson, de la Lund University.

Pentru comparație, ochii noștri nu pot să facă diferența pentru că lumina verde este transmisă și reflectată în aproximativ același procent, astfel se creează un contrast mult mai mic atunci cînd este privit prin frecvențele de verde.

Această sensibilitate cromatică „probabil ajută păsările să zboare și să salte prin frunzișul des cu mai multă agilitate", conform lui Teodore. „Multe păsări caută insecte și păianjeni care se ascund în suprafețele mai joase ale frunzelor, dar ca să poată să indice rapid aceste suprafețe ar trebui să le îmbunătățească eficiența de vînătoare".

Sursa: sciencealert.com